Tăriceanu: Performanțele economice, un rezultat al politicilor promovate împotriva partidelor și FMI



Rezultatele economice pozitive înregistrate în ultimii patru ani s-au datorat în mare parte politicilor fiscal-bugetare promovate de cele mai multe ori de Guvern împotriva unei „opoziții îndârjite” atât a partidelor și analiștilor, cât și a Fondului Monetar Internațional, afirmă premierul Tăriceanu. În discursul susținut, joi, la Palatul Victoria, referitor la bilanțul de guvernare, premierul a arătat că 2008 va fi anul cu cel mai mare Produs Intern Brut din istoria României, echivalent a 138 miliarde euro, cu 40 % peste nivelul din 1990, și că PIB-ul pe locuitor a ajuns la 43% din media UE, față de 34% în urmă cu patru ani.
Tăriceanu a apreciat că perioada 2005-2008 poate fi considerată ca perioada cu cele mai mari investiții din istoria modernă a României și că reducerea cotei impozitului pe profit de la 25% la 16% și introducerea cotei unice de 16% pe venituri au condus la creșterea veniturilor bugetare la 177 miliarde lei în 2008, față de 74 miliarde lei în 2004.
„Atunci când am introdus cota unică de 16% în anul 2004, am spus că investițiile străine vor fi atrase prin această măsură si că astfel se vor crea locuri de muncă si prosperitate. Mulți din cei care astăzi laudă cota unică au făcut atunci comentarii acide”, a arătat premierul.
În același interval, ponderea în PIB a arieratelor din economie a scăzut de la 25%, în 2004, la 14%, în 2007, și la aproape 10%, în 2008.
„O bună parte din aceste rezultate se datorează politicilor fiscale si bugetare pe care le-am promovat cu curaj, de cele mai multe ori în fața unei opoziții îndârjite atât a forțelor politice interne, cât și din partea Fondului Monetar Internațional sau unei bune părți a analiștilor economici”, a spus Tăriceanu.
El a mai arătat că dacă până în 2004 companiile străine au investit cumulat în România 15 miliarde euro, numai în ultimii patru ani valoarea investițiilor străine cumulate a atins 37 miliarde euro.
În prezent există în economia românească un stoc de investiții străine de peste 50 miliarde euro, care produc și exportă bunuri și servicii de aceiași calitate cu cele din Uniunea Europeană, a mai spus Tăriceanu.