Tăriceanu: Nu contestăm bugetul la Curtea Constituțională, parlamentarii PNL nu au făcut aranjamente



Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii au decis să nu atace Legea bugetului la Curtea Constituțională, pe motiv că astfel s-ar întârzia punerea acestuia în execuție, infirmând, pe de altă parte, aranjamente ale parlamentarilor PNL. „Toate amendamentele PNL erau foarte utile pentru comunitățile respective. Am constatat o opacitate completă a actualei majorități în a accepta punctul de vedere al opoziției. A existat o presiune care poate într-un fel este justificată, nu întotdeauna. S-au înregistrat încălcării de procedură în derularea dezbaterilor. Am hotărât în final să nu facem o întâmpinare la CCR pe buget, pentru că ne dăm seama că un astfel de demers ar prelungi durata de punere în execuție a bugetului”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul opoziției a explicat că atacarea bugetului la CCR ar avea „consecințe defavorabile asupra diferiților ordonatori de credit și nu în ultimul rând asupra administrațiilor locare care ar avea de suferit din cauza faptului că nu ar putea să primească alocațiile bugetare necesare”.
El a anunțat însă că parlamentarii PNL vor depune plângeri la Comisia de abuzuri și imunități a Camerei Deputaților, în legătură cu modul în care s-au derulat lucrările la dezbaterea pe buget.
Întrebat dacăîn ședința BPC s-a discutat despre informațiile apărute în presă, privind negocierea punctuală de beneficii pentru colegii, de către liberali precum Cristian David sau Eugen Nicolăescu, Tăriceanu a replicat că niciunul din parlamnetarii PNL nu ar fi gândit să facă un asemenea aranjament.