Investitorii străini și cei români sunt mai circumspecți în a dezvolta proiecte de afaceri în contextul actualei crize financiare globale și multe investiții în România vor fi, probabil, amânate până la diminuarea efectelor acestei crize, a afirmat, sâmbătă, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a arătat totodată, într-o emisiune a postului Realitatea TV, că o parte dintre întreprinderi își vor reduce activitatea, pe fondul scăderii consumului ca efect al crizei.
Tăriceanu a precizat că intenționează ca, în această perioadă, să se întâlnească lunar cu reprezentanți ai Băncii Naționale a României și cu specialiști în economie, pentru a analiza situația financiară pe baza datelor Institutului național de Statistică și Comisiei Naționale de Prognoză și a dispune „măsuri pe cale de consecință”.
Premierul a apreciat însă că moneda națională va rămâne „într-o zonă stabilă”, după ce a rezistat atacurilor specualtive din ultima perioadă.