Premierul Călin Popescu Tăriceanu a asigurat, marți, pensionarii că nu există nicio problemă pentru a asigura achitarea pensiilor și că Executivul dispune de sumele necesare plăților.
„Pensiile sunt acoperite, avem sumele necesare. Nu avem nicio problemă la plata pensiilor, le spun pensionarilor să stea liniștiți”, a declarat Tăriceanu, la finalul ședinței de marți a Guvernului.
El a fost susținut, într-o conferință de presă organizată la Palatul Victoria, de ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a arătat că, exceptând doi ani în care a fost înregistrat un excedent la bugetul asigurărilor sociale, totdeauna a existat un deficit subvenționat de la bugetul de stat.
„Nu există nicio țară din lume în care, dacă se aplică acest sistem de pensii pe bază de contribuții, să fie totul acoperit din contribuții. Se acoperă o parte din bugetul de stat, mai mare sau mai mică”, a spus Câmpeanu.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a avut o discuție cu premierul Tăriceanu, după ședința de guvern, în care l-a informat pe șeful Executivului că fondul de pensii actual permite plata acestora și că există fonduri disponibile pentru achitarea pensiilor, au declarat anterior agenției MEDIAFAX surse oficiale
Informația a fost confirmată pentru MEDIAFAX de ministrul Muncii, care a precizat că i-a prezentat premierului, în acestă discuție, o informare privind situația pensiilor.
„Nu s-a schimbat nimic, sunt bani, iar România nu este singura țară care completează fondul de pensii cu bani de la buget”, a spus Câmpeanu.
La începutul ședinței de marți a Guvernului, Tăriceanu a afirmat că Fondul de pensii poate susține plata acestora atât pentru lunile noiembrie și decembrie ale acestui an, cât și pentru anul viitor, asigurând că situația este sub control deși în anumite perioade pot apărea unele deficite.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent „prăbușit”, precizând că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 și consolidate în 2008 și că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.
Ulterior, el și-a nunațat declarația, menționând că poate expresia pe care a utilizat-o nu este potrivită. Băsescu a spus că n-ar vrea să se înțeleagă din declarația sa că de la anul nu se vor mai putea plăti pensiile.
El a explicat că fondul de pensii nu are în prezent bani care să acopere majorarea pensiilor pornită în 2007 și consolidată în 2008, prin devansarea momentului creșterii pensiilor, de la 1 octombrie.
Șeful statului a adăugat că majorarea pensiilor ar fi trebuit făcută „cu cap”, folosindu-se principiul contributivității în legătură cu majorarea pensiilor de la fondul de pensii și principiul solidarității, principiu european, în cazul folosirii pentru respectiva creștere a banilor de la bugetul de stat.