Politica salarială din 2006 va fi una strânsă și controlată, cu creșteri moderate, care să permită continuarea procesului de reducere a inflației și prin care să se evite stimularea consumului într-un ritm superior productivității economice, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a răspuns astfel unei întrebări privind cererile diferitelor federații sindicale, inclusiv Metrorex, pentru majorarea salariilor.
„Putem să ne permitem majorări de salarii, dar numai în măsura în care performanța economică însoțește aceste solicitări. Altfel, creșterile salariale fără un corespondent în oferta internă de produse și servicii se duc către inflație și deteriorează echilibrele macroeconomice”, a spus premierul.
El a apreciat că este normal ca populația să solicite salarii mai mari pentru a beneficia de produsele oferite de o țară liberă, în comparație cu situația din perioada regimului comunist în care românii „umblau cu limba scoasă după o mașină și un video”, fără să găsească alte lucruri de cumpărat, dar a amintit că majorările exagerate de salarii pot afecta întreaga economie.
„Nu vreau ca un efort de lungă durată să se năruiască din cauza unor slăbiciuni sau a incapacității societății de a înțelege că ne distrugem cu toții. Dacă vrem să trăim bine și în 2010, nu numai în 2006, avem nevoie de o creștere graduală a salariilor și de o economie performantă”, a adăugat premierul.
Sindicaliștii regiei Metrorex au oprit activitatea, miercuri dimineață, între orele 4.00 și 6.00, cerând un salariu minim de 150 de euro și condiții de muncă mai bune, fiind a doua grevă de avertisment care are loc la metrou în interval de numai două luni.