Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că propunerea Institutului Șincai, privind candidatul unic împotriva lui Traian Băsescu, trebuie evaluată cu atenție, menționând însă că PNL își poate permite să aibă un candidat propriu și că are în vedere și o astfel de candidatură. „Cred că propunerea (Institutului Șincai -nr) trebuie supusă unei atente evaluări. Azi am făcut o scurtă discuție cu colegii, dar la prima abordare și punctul meu de vedere am să vi-l spun, este următorul: interesul PNL este să-și prezinte un candidat propriu, care să poată să susțină valorile, ideile și principiile liberale, pe baza căreia România să-și prezinte o altă față, un regim care să fie cu adevărat democratic”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
El a menționat că alegerile prezidențiale sunt „un proiect politic prea important referitor la modul în care va trebui să evolueze România de mâine”, în așa fel încât șiberalii să își permită să nu aibe „un candidat propriu la prezidențiale”.
Întrebat dacă este interesat de o candidatură la prezidențiale, liderul PNL a menționat că este un pic cam devreme pentru acest lucru, dar că are în vedere o posibilă candidatură, având în vedere calitatea sa de preșeidnte alPNL.
„Acest lucru încă nu s-a discutat în cadrul PNL, cred că este un pic prea devreme, dar sigur că în calitate de președinte al partidului trebuie să am în vedere inclusiv această opțiune”, a conchis Tăriceanu.
Partidele politice ar trebui să sprijine, la alegerile prezidențiale din toamna lui 2009, un candidat unic, care să aibă o anumită neutralitate față de actualele structuri de putere, în contextul în care ultimele evoluții politice arată o consolidare a „neocezarismului” lui Traian Băsescu, se arată într-un raport asupra alegerilor parlamentare din 2008, realizat de Fundația Institutul „Ovidiu Șincai” (FISD).
Directorul Coordonator al Institutului „Ovidiu Șincai”, europarlamentarul Adrian Severin, a afirmat, duminică, că raportul asupra alegerilor parlamentare din 2008 și asupra ultimelor evoluții politice arată „o posibilă victorie a proiectului neocezarist” reprezentat de Traian Băsescu.
„Națiunea este în pericol. Se produce o contrarevoluție de catifea, care neagă principalele valori democratice ale Revoluției, contrarevoluție care se suprapune peste fenomenul crizei globale (…) și peste fenomenul de fragmentzare a societății românești, de desfacere a statului în structuri de oligarhie locală”, a apreciat Severin.