Președintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, la finalul consultărilor de la Cotroceni, că i-a înmânat șefului statului planul de acțiune al liberalilor în domeniu economic, care nu poate fi îndeplinit decât dacă premierul Guvernului este din partea PNL. „I-am prezentat domnului președinte punctul nostru de vedere, care este axat pe necesitatea alcătuirii cât mai grabnice a unei majorități parlamentare și, prin urmare, a unui guvern capabil să întreprindă măsurile necesare prevenirii efectelor crizei economice globale, limitării acestor efecte și luării unor măsuri active în așa fel încât România să-și continue traseul și tendința economică pe care a cunoscut-o în cei patru ani. În acest sens, i-am și înmânat domnului președinte planul nostru de acțiune în acest domeniu economic, care vizează creșterea economică și locurile de muncă și care este o condiția absolută pentru partidiparea PNL la guvernare”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul PNL a subliniat că propunerile PNL „nu pot fi realizate decât dacă avem garanții clare, care înseamnă că premierul nu poate fi decât din partea PNL”.
El a adăugat că liberalii i-au spus șefului statului că au disponibilitatea de a discuta cu toate partidele politice și că PNL este dispus să facă concesii de la programul de guvernare.