Tăriceanu: Guvernul a alocat fonduri pentru infrastructură, deși foști miniștri nu doreau autostrăzi



Guvernul a alocat fonduri importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere și aeroportuare și nu a renunțat la astfel de proiecte, spre deosebire de perioada în care foști miniștri ai Transporturilor susțineau că România nu are nevoie de autostrăzi, a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a declarat, miercuri, la prezentarea raportului de guvernare, că investițiile pentru dezvoltarea mai multor proiecte, precum coridoarele paneuropene de transport, coridorul IV rutier și feroviar și autostrada Brașov-Oradea (Autostrada Transilvania – n.r.), au crescut considerabil în mandatul actualului Cabinet.
„Să nu credeți cumva că există cea mai mică dorință de resemnare, spre deosebire de perioada în care se considera că România nu are nevoie de autostrăzi. Pot să aduc aminte acest lucru, au fost miniștri ai Transporturilor care au susținut că România nu are nevoie de autostrăzi, dar noi, împreună cu ministrul Transporturilor, am accelerat programul de construcție de autostrăzi, iar Ministerul Transporturilor a beneficiat, la rectificarea bugetară din luna iulie, de cea mai mare suplimentare, tocmai pentru a putea susține proiectele de construcție de infrastructură rutieră și aeroportuară”, a spus Tăriceanu.
Șeful Guvernului a arătat totodată că infrastructura din România, ca în orice țară cu un ritm înalt de dezvoltare, „nu poate niciodată să țină pasul” cu o creștere economică de până la 10%.
El a susținut că și în țările occidentale, precum Germania și Franța, există blocaje de circulație și trafic îngreunat, în pofida unei infrastructuri foarte dezvoltate.
În 15 mai 1998, Traian Băsescu, ministru al Transporturilor la acea vreme, a declarat la Timișoara, cu prilejul inaugurării unor tronsoane de drumuri naționale modernizate, că a făcut această deplasare inclusiv „pentru a le scoate din cap autorităților locale «cucul» cu autostrăzile”. Traian Băsescu considera că realizarea de autostrăzi „nu-și are rostul decât la o circulație de 40.000 de autovehicule zilnic, nicidecum la 6.000”, câte era atunci circulația înregistrată în zonă.
În februarie 2005, din poziția de șef al statului, Traian Băsescu se pronunța împotriva construcției Autostrăzii Transilvania, spunând că ineficiența proiectului este „arhicunoscută” și că acest proiect ar aduce daune conservării zonelor cu localități săsești, putând astfel să distrugă chiar o parte din istoria habitatului românesc. Tot atunci, Băsescu susținea că realizarea Autostrăzii Brașov-Oradea-Borș este o eroare, întrucât acest traseu nu se află pe un culoar european important.