Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat, marți, nemulțumit de rezultatul negocierilor dintre putere și opoziție, criticând faptul că reprezentanții coaliției au acceptat termenul de 25 de zile propus de PSD pentru sesizarea Curții Constituționale în privința noilor regulamente.
Potrivit unor surse parlamentare, la întrunirea de luni seară a coaliției, unde a participat și primul-ministru, s-a stabilit ca în negocierile cu opoziția, reprezentanții puterii să accepte un termen de cel mult 15 zile pentru sesizarea Curții Constituționale.
În timpul discuțiilor de marți, de la Parlament, s-a decis ca noile regulamente ale celor două Camere să poată fi aplicate la 25 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Sursele citate afirmă că în privința Camerei, s-ar fi ajuns la un acord pe un termen de 10 zile, însă pentru Senat Nicolae Văcăroiu a spus că nu acceptă mai puțin de 25 de zile.
Pentru deblocarea situației, democratul Radu Berceanu a acceptat varianta propusă de președintele Senatului. Atitudinea liderului PD i-a nemulțumit pe liberali și în special pe Tăriceanu, care ar fi nemulțumit de faptul că Berceanu nu a respectat mandatul coaliției.
Aceleași surse mai spun că premierul vrea să discute acest subiect la prima ședință a conducerii coaliției, unde ar fi posibil ca reprezentanții puterii să revină asupra înțelegerii încheiate marți cu opoziția.
În privința discuției de luni dintre Tăriceanu și Geoană, sursele citate susțin că cei doi au avut o convorbire telefonică, la inițiativa liderului PSD.
Acesta i-ar fi propus premierului, ca soluție de deblocare a crizei parlamentare, acceptarea de către putere a termenului de 15 zile în care opoziția să poată sesiza Curtea Constituțională.