Efectele inundațiilor din acest an nu vor putea fi înlăturate în totalitate în 2005 din cauza resurselor, dar și a procedurilor tehnologice care trebuie respectate pentru ca lucrările de refacere a infrastructurii să poată fi realizate la standarde ridicate, a declarat, sâmbătă, premierul Tăriceanu (foto).
Sosit pe șantierul de la Mărăcineni la orele după amiezii după o vizită în alte localități afectate de inundații, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că a inspectat modul în care se desfășoară lucrările de refacere a infrastructurii în vederea efectuării unei strategii pe infrastructură.
“Ceea ce ne preocupă în principal e să ne facem o viziune globală înainte de a face prezentarea strategiei pe infrastructură. De aceea, azi dimineață am făcut o inspecție a lucrărilor pe autostrada București-Constanța și apoi am vrut să vedem cum decurg lucrările de refacere a infrastructurii afectate de inundații. Așa cum am mai spus, e o prioritate pentru Guvern pentru că afectarea infrastructurii afectează România din punct de vedere social, din punct de vedere economic și vrem ca aceste lucrări se se termine cât mai repede. Am alocat sume importante de bani și din această perspectivă vreau să văd cum înaintează lucrările”, a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu pe șantierul de la Mărăcineni.
Premierul a apreciat că lucrările de reconstrucție a caselor distruse de inundații se desfășoară într-un ritm mulțumitor . “Am vrut să ne facem o imagine cât mai cuprinzătoare și pot să spun că lucrările merg în general bine. Suntem în grafic, dar sigur că sunt eforturi de făcut în continuare și eforturile nu se vor termina anul acesta pentru că nu avem suficiente resurse ca tot ce s-a stricat în acest an la inundații să fie reparat în acest an. E o problemă de resurse, dar și de durată de execuție, pentru că sunt anumite procese tehnologice care trebuie respectate, lucru care face ca durata să fie determinată nu de cantitatate de bani alocată, nu de disponibilitatea sau forța constructorului, ci de respectarea riguroasă a unor prescripții tehnice fără de care lucrările nu pot fi la calitate pe care ne-o dorim”, a mai spus premierul.
Tăriceanu a refuzat să comenteze ultimele declarații ale președintelui Traian Băsescu, motivând că nu este locul potrivit pentru asta: “Sunt la Mărăcineni pe pod și chestiunile politice le discutăm la București. Nu mă întrebați la podul de la Mărăcineni despre Parlament și nici la Parlament despre podul de la Mărăcineni”.
Tăriceanu: Efectele inundațiilor nu vor fi înlăturate în totalitate în 2005
