Tăriceanu discută miercuri, la Guvern, cu Asociația Română a Băncilor despre criza financiară



Premierul Călin Popescu Tăriceanu se va întâlni, miercuri, la Guvern, cu reprezentanți ai Asociației Române a Băncilor, pentru o discuție consultativă privind criza financiară și efectele acesteia înregistrate în ultima perioadă la nivelul sistemului bancar. În ultima lună, premierul a avut două întâlniri cu guvernatorul Băncii Naționale a României și cu mai mulți economiști, pentru discuții pe aceeași temă.
Tăriceanu a anunțat, în luna octombrie, că intenționează ca, în această perioadă, să se întâlnească lunar cu oficialii băncii centrale și cu specialiști în economie, pentru a analiza situația financiară pe baza datelor Institutului Național de Statistică și Comisiei Naționale de Prognoză și a dispune „măsuri pe cale de consecință”.