Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu scrie, pe blogul său, că pentru liderii PDL dreapta înseamnă „ceea ce au învățat ei în tinerețe de la Marx”, iar Convenția Națională a democrat-liberalilor de la sfârșitul săptămânii este o luptă pentru controlul bugetului de stat al României.
„Se apropie Convenția Națională a PDL și cred că este momentul cel mai potrivit pentru a spune câteva lucruri la care mă gândesc de mai mult timp. Nu voi insista foarte mult asupra caracterului real al unei Convenții Naționale desfășurate, în fapt, sub semnul banului (public). De fapt, ceea ce vedem noi acum este modul în care două grupuri se luptă pentru a controla bugetul de stat al României. Nu există nici o dezbatere de idei, nici o competiție între programe alternative pentru România”, scrie Tăriceanu pe blog, într-o postare intitulată „Convenția Națională a PDL – Sub semnul lui Marx”.
În opinia sa, cetățenii înțeleg cu ușurință că, pentru ei, nu se poate schimba nimic.
„Ambele grupuri sunt de acord asupra esenței politicii PDL, și anume guvernarea în avantajul membrilor de partid și spre paguba oamenilor obișnuiți. Singura miză a Convenției PDL este care anume dintre membrii PDL vor avea de profitat de pe urma guvernării. De aceea, indiferent dacă va câștiga Boc sau dacă va câștiga Blaga, pentru români va fi același lucru. Blaga nu se pricepe la economie cu nimic mai mult decât Boc, un argument în plus care arată că nu sunt șanse ca România să o ia într-o direcție bună cât timp acest partid este la conducere”, adaugă fostul premier.
Fostul președinte al PNL mai scrie că, deși mai puțin vizibilă pentru dezbaterea publică, „vorbăria PDL despre «partidul de dreapta» merită o punere la punct”.
„Este frapant și trist să descoperim că ceea ce înțeleg prin «dreapta» liderii PDL cu aere de ideologi, precum Băsescu, Boc, Stoica sau Preda (dar să nu uităm nici de propagandiștii aflați în serviciul lor), nu este decât amintirea cursurilor de marxism științific despre «dreapta» și «stânga» la care au participat acești domni pe vremea când erau «tovarăși» și activiști ai defunctului Partid Comunist Român. Pe scurt, pentru liderii PDL «dreapta» înseamnă cam ce au învățat ei în tinerețe de la Marx: un soi de ciocoism oligarhic, în care boierii poruncesc și poporul se supune. Mai mult, aș zice că ideologia PDL nu este cu nimic mai mult decât un fel de celebrare sinistră a ideii că boierii sunt și trebuie să rămână bogați, iar poporul este și va fi pentru totdeauna sărac și «exploatat». Nu pot să înțeleg care este motivul pentru care acești domni vor să reprezinte o astfel de «dreaptă» dar, mă rog, îi privește”, scrie Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu subliniază că, de fapt, adevărata dreaptă nu este așa.
„Poate că asta este ceea ce-și mai amintesc ei din marxism dar, trebuie să le spun, Marx se înșela”, adaugă el.
Tăriceanu argumentează printr-un exemplu: „Am văzut că liderii PDL cu aere de ideologi cântă, în numele «dreptei», prohodul statului social, pe care îl atribuie «stângii». Din păcate acest fapt nu face decât să arate o lipsă flagrantă de cultură politică democratică. Welfare state a aparut la un anumit moment istoric, și anume în Germania lui Bismarck, care nu prea cred că era «de stânga» (atunci au apărut asigurările de sănătate, de șomaj și de accident de muncă și sistemul public de pensii). De fapt, legile lui Bismarck au fost considerate ca fiind îndreptate împotriva socialiștilor, pentru că îmbunătățirea situației sociale a muncitorilor lăsa stânga fără discurs politic. În Marea Britanie primul pas către welfare state s-a făcut printr-o lege din 1911 datorată guvernului liberal al lui Asquith (meritul principal revine lui David Lloyd George, Chancellor of the Exchequer la acel moment) și, de atunci, liberalismul își asumă peste tot o responsabilitate socială clară. Deci, contrar a ceea ce au învățat domnii citați din PDL de la profesorii lor de marxism științific, dreapta este cea care a pus bazele a ceea ce se numește acum «welfare state», înainte de Primul Război Mondial. Că după aceea s-au trezit și social-democrații să susțină welfare state, începând cu perioada interbelică, este o altă poveste”.
Fostul premier menționează că „welfare state” are mulți contestatari, începând cu socialiștii care consideră că astfel cei bogați îi „cumpără” pe cei săraci, trecând prin diferite curente liberale sau conservatoare, mergând până la tot felul de anarhiști.
„Dar nu putem fi decât amuzați de declarațiile ritoase ale marxiștilor PDL-iști vopsiți în oameni de «dreapta» cum că welfare state ar fi murit. Ba îi anunț că nu a murit deloc, ci în Germania și în alte părți este bine-sănătos iar țările care îl cunosc sunt chiar pe creștere economică, și încă de anul trecut, pe când noi suntem tot în picaj sub conducerea PDL”, susține Tăriceanu.
În opinia sa, rezultă doar o concluzie: „manelele ideologice cântate de liderii PDL au condus la o premieră mondială” – „este pentru prima dată când este alcătuit un program politic de «dreapta» care, de fapt, nu este de dreapta ci este copiat din modul în care își imaginau comuniștii că ar fi dreapta”.
Tăriceanu mai scrie că, „din nenorocire pentru români, PDL este la guvernare, iar ceața marxistă din capetele liderilor săi se regăsește în programul de guvernare alcătuit de Băsescu și de Boc și explică ce pățesc românii de 2 ani”.
„În ceea ce mă privește, ca liberal și ca om de dreapta (eu am ratat cursurile de marxism-leninism pentru că nu am fost membru al PCR) nu mă întâlnesc deloc cu ceea ce cred domnii din PDL. Adevărul este că dreapta liberală este cea care a inventat democrația, economia modernă de piață, clasa de mijloc, drepturile și libertățile fundamentale. Nu stânga. De fapt, stânga a luptat împotriva lor, așa cum luptă și PDL astăzi. De aceea, lupta dusă de PDL împotriva acestora este o luptă împotriva liberalismului, nu împotriva stângii”, susține Tăriceanu.
În opinia sa, libertatea trebuie să fie valoarea fundamentală a societății și a dreptei, „iar aici despărțirea de practicile și politicile PDL este clară”.
„Noi dorim o societate în care oamenii să fie liberi și șansele lor să fie egale, în care să existe dreptate în ceea ce privește accesul la resursele societății, în care oamenii să-și aleagă conducătorii, în care drepturile și libertățile fundamentale să fie garantate. PDL face tot ce poate pentru a construi o lume în care oamenii nu sunt egali, în care cei săraci devin și mai săraci, în care oamenii nu sunt liberi, în care dreptul de vot este golit de conținut prin cumpărarea unei majorități parlamentare, prin dispreț față de votul dat de cetățeni, prin mituirea electoratului, prin falsificarea voturilor sau, cum am văzut recent la Baia Mare, pur și simplu prin refuzul de a organiza alegeri de teama de a le pierde”, arată Tăriceanu.
El spune că în nici un caz nu ar mai limita în acest moment competiția politică între dreapta și stânga la programele economice.
„Evoluțiile din ultimele decenii din Europa au arătat că valorile economiei de piață, de fapt liberale, au fost preluate și de conservatori (să nu se creadă că vorbesc de PDL, acesta e doar un partid de factură populist-justițiaristă fără identitate doctrinară) și de socialiști, chiar dacă și unii și alții le urau la început. Ceea ce-i diferențiază acum pe liberali de adversarii lor politici este chestiunea libertății. Nu doar în România, ci și în multe alte țări, indiferent dacă cei care urăsc libertatea îmbracă haine conservatoare, socialiste, naționaliste sau populist-justițiariste. Iar noi vedem astăzi o Românie în care oamenii își pierd libertatea prin faptul că votul dat de ei este călcat în picioare de un mecanism fără ideologie, creat de Băsescu pentru îmbogățirea acoliților săi politici”, mai susține Tăriceanu.
În opinia sa, în acest moment PNL trebuie să continue să fie ceea ce este de 20 de ani, adică partidul care a avut permanent ca valori fundamentale libertatea politică, economia de piață bazată pe libera inițiativă, statul minimal liberal, integrarea României în sistemul politic și economic occidental.
„În plus, ținând cont de mediul politic actual, cred că PNL trebuie să-și regăsească vocația sa din anii ’90, de școală a democrației și de principală sursă de idei a dreptei moderne și democratice românești”, mai scrie fostul premier.