Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a informat pe miniștri, la începutul ședinței de miercuri a Guvernului, despre modul în care majorările salariale ar putea afecta economia și a lansat un apel la responsabilitate, amintind că va discuta pe această temă și cu liderii sindicali. „Primul-ministru a amintit despre întâlnirea pe care a avut-o cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, cu care a discutat aceste potențiale efecte, în contextul mai larg al crizei financiar internaționale. Primul-ministru a lansat un apel la responsabilitate și a amintit faptul că i-a invitat la o discuție pe această temă pe liderii confederațiilor sindicale”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premierul i-a chemat pe reprezentanții celor patru confederații sindicale la o întâlnire programată pentru vineri, la Palatul Victoria, în care să fie discutată problema majorării salariale în sistemul bugetar.
Câteva mii de sindicaliști din toată țara s-au adunat, marți, în Piața Constituției, pentru a cere salarii decente într-un miting organizat de cele patru confederațiile sindicale cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii Decente.