Premierul Călin Popescu-Tăriceanu le-a spus miniștrilor, miercuri, la începutul ședinței Guvernului, că forțele de ordine trebuie să fie capabile să rezolve problemele care ar putea să apară la votul de duminică, iar ministrul Internelor, Cristian David, l-a asigurat că a luat măsuri în acest sens.
„Forțele de ordine trebuie să fie prezente și mobilizate pentru a rezolva problemele care ar putea să apară”, a declarat premierul Tăriceanu.
La rândul său, ministrul Internelor, Cristian David, a informat Cabinetul asupra măsurilor deja luate, precum sporirea numărului de cabine de vot, creșterea numărului de ștampile, asigurarea dispozitivelor de ordine și siguranță publică. Forțele de poliție și jandarmerie vor asigura ordinea în zona perimetrală și vor aplica cu fermitate prevederile legale, a precizat Cristian David.
În plus, ministrul de Interne a precizat că a fost pregătit un dispozitiv de verificare a sesizărilor privind posibile mite sau fraude electorale.
Astfel, la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție vor fi constituite patrule mobile care vor putea verifica în termen foarte scurt – câteva zeci de minute – sesizările privind posibila mită sau fraudă electorală, a afirmat David. „Cred că această practică este cea mai eficientă, pentru că verificarea acestor sesizări post factum este greu de dovedit”, a declarat David.