Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Sibiu, că cei care solicită eliminarea rovinietei sau introducerea ei în prețul motorinei, cerând în același timp și reducerea prețului la combustibil, dau dovadă de „o serioasă incoerență”.
Premierul a spus că bănuiește că în spatele acestui demers ar putea fi și un boicot specific pentru această perioadă electorală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Mesajul meu este foarte clar: vrem să dezvoltăm rețeaua de infrastructură, deci nu putem să cerem să plătim mai puțini bani pentru dezvoltarea infrastructurii. Rovinieta în acest moment se varsă direct în bugetul Companiei de Autostrăzi, așa încât cerea de a o elimina sau de a o include în prețul motorinei, reducând în același timp și prețul motorinei, nu este, după părerea mea, decât o serioasă incoerență din partea celor care fac acest demers. Acest lucru m-a determinat să cred că în spatele lor se ascunde cu totul și cu totul altceva, mai ales că suntem în perioada electorală, iar acum astfel de gesturi nu mai par surprinzătoare”, a declarat premierul Tăriceanu la Sibiu, cu ocazia semnării contractului de realizare a centurii ocolitoare a Sibiului.
Peste 300 de transportatori au plecat, marți dimineață, la ora 8.00, în marș cu camioanele pe șoseaua de centură a Capitalei, dar s-au oprit după două ore, pentru o pauză prelungită, spunând că nu vor pleca până când premierul Călin Popescu Tăriceanu nu le va rezolva solicitările legate, în principal, de eliminarea rovinietei. Aceștia au stat cu camioanele pe șoseaua de centură până în jurul orei 16.00, când polițiștii i-au obligat să se pună în mișcare pentru a nu bloca drumul. După ce au plecat, forțele de ordine i-au oprit din nou, pentru că singura cale de rulare pentru eliberarea drumului era intrarea în București. Nici transportatorii care au staționat cu mașinile pe șoseaua de centură în zona Chitila nu au fost lăsați să intre în Capitală, aceștia fiind dirijați de polițiști spre Târgoviște.
Ministrul Internelor Cristian David a declarat, marți seară, că dacă transportatorii rutieri care au blocat circulația „cu intenție” vor continua acțiunea, va dispune forțelor de ordine luarea celor mai drastice măsuri, afirmând că nu vor fi tolerate formele de încălcare a legii.
Transportatorii rutieri, care au organizat marșuri de protest pe Șoseaua de Centură a Capitalei, luni și marți, au decis să anuleze ultima zi de proteste, după ce premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că se va întâlni cu o delegație a acestora săptămâna viitoare.
PNL acuzase PDL că instigă patronii firmelor de transport să blocheze Capitala și că „prin autorizarea mitingului TIR-iștilor în centrul Capitalei, Adriean Videanu vrea să încununeze cei opt ani de distrugere a șoselelor, de blocare a traficului din București”.