Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marți, la Guvern, că președintele Traian Băsescu a susținut în ședința CSAT că alocațiile bugetare pentru dotarea armatei au fost insuficiente și astfel sunt servite interesele Rusiei, declarație de care șeful Executivului s-a arătat șocat și surprins. „Aș vrea să fac referire la un alt subiect la care președintele a făcut vorbire într-o manieră pe care eu aș numi-o aiuritoare, spunând că alocațiile făcute pentru înzestrarea armatei au fost insuficiente și, în acest fel, se servesc interesele Rusiei. Acest lucru a uitat să-l spună la conferința de presă. Este lucrul care pe noi toți ne-a șocat și ne-a surprins”, a spus Tăriceanu.
El a susținut că, de la preluarea mandatului, bugetul a fost îndreptat în primul rând către asigurarea elementelor esențiale securității naționale, respectiv pentru educație, sănătate, securitate alimentară, fără să fie investite fonduri „în echipamente care ruginesc și se demodează”.
„Din câte știu, România nu este amenințată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nicio țară dimprejur, am reușit să avem relații care să ne aducă în situație de normalitate. În plus, suntem membri ai UE și ai NATO și beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă și, ca atare, a fâlfâi așa undeva pericole de acest gen nu face decât să ne aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, când totdeauna se căuta un dușman”, a afirmat premierul.
El a precizat că întotdeauna când va avea de ales între a cheltui banii pentru oameni, a investi în cercetare, în educație, în sănătate, în agricultură sau a cheltui bani pe tancuri, va avea prima opțiune în față.
„Deci, între oameni și tancuri nu am nicio ezitare, voi investi către bunăstarea omului și a cetățeanului”, a adăugat Tăriceanu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că reuniunea CSAT a fost suspendată pentru că materialele privind bugetele instituțiilor din apărare, care trebuiau transmise anticipat de Guvern membrilor CSAT, au fost aduse abia la ședință.
Șeful statului a spus că în aceste condiții era imposibilă aprobarea sumelor pentru bugetele instituțiilor din domeniul siguranței naționale și că nu a vrut ca CSAT să fie o instituție care adoptă decizii în necunoștință de cauză.
El a menționat că documentele trebuiau transmise de ministrul Finanțelor și avizate de primul-ministru „cu suficient timp înainte”, pentru a se putea face o proiecție.
Băsescu a mai declarat că va sesiza instituțiile statului pentru o analiză foarte serioasă cu privire la autoturisme și echipamente contractate de către MIRA și cu privire la prima etapă de realizare a obiectivelor asumate pentru ca România să poată intre în spațiul Schengen.
Șeful statului a afirmat că MIRA a semnat contracte pentru 392 de autotursime Logan la prețul de 11.700 de euro bucata, pentru care s-au contractat echipamente de 40.000 de euro, de trei ori mai scumpe decât mașinile, iar pe autoturisme BMW s-au contractat echipamente pentru Poliția Rutieră în valoare de 60.000 de euro.
În privința programului de implementare a măsurile pentru aderarea la spațiul Schengen, Traian Băsescu a spus că sumele alocate pentru acest program au fost cheltuite fără să existe o evoluție privind montarea echipamentelor la frontierele țării, o mare parte din bani fiind cheltuită pentru studii și nu pentru echipamente .