România va face totul pentru a asigura Serbiei o perspectivă europeană și va asista autoritățile de la Belgrad în acest proces prin furnizarea de expertiză, a declarat, vineri, premierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul discuțiilor cu omologul său sârb, Mirko Cvetkovic.
„Am reiterat în mod clar dorința României ca Serbia să își reia locul în marea familie europeană”, a spus Tăriceanu.
El a amintit că a discutat cu premierul italian Silvio Berlusconi, în vizita efectuată recent la Roma, despre organizarea la Belgrad a unei întâlniri trilaterale, între România, Italia și Serbia, prin care să se arate pe plan extern că Serbia are „doi stâlpi puternici” pe care se poate baza în ceea ce privește aspirațiile sale europene.
Tăriceanu a amintit totodată că Serbia este implicată în proiecte economice comune cu România și Italia, precum conducta Nabucco de transport gaze naturale din regiunea caspică spre Europa centrală și oleoductul Constanța-Trieste.
Premierul sârb a mulțumit României pentru suportul asigurat în procesul de integrare europeană a Serbiei, precum și pentru nerecunoașterea independenței provinciei Kosovo.
Cei doi premieri au mai discutat, vineri, despre programe de colaborare în valorificarea avantajelor Dunării, construcții de drumuri și transport aerian pe ruta România-Serbia.
Premierul Tăriceanu se află, vineri, la Belgrad, în vizită oficială.