Guvernul nu va majora cota unică de impozitare sau taxa pe valoarea adăugată pentru a asigura fondurile aferente măsurilor de sprijinire a economiei, bazându-se pe o mai bună colectare a veniturilor bugetare de la contribuabili, a declarat, luni, premierul Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat de presă dacă Executivul are în vedere majorarea cotei unice de impozitare, a TVA sau a accizelor, pentru a susține măsurile guvernamentale prevăzute pentru perioada următoare, premierul a răspuns negativ.
„Nu cred că aceasta este soluția în acest moment, soluțiile trebuie să se bazeze pe stimularea comportamentului corect al contribuabililor, fie că vorbim de societăți comerciale, fie că vorbim de persoane fizice. Eu nu am avut nicio discuție cu nimeni în privința majorării unor taxe, nu vreau să introduc temeri că s-ar putea majora taxele”, a spus Tăriceanu, într-o conferință de presă susținută la Guvern.
El a arătat că informații privind majorări de taxe au fost transmise doar sub forma unor speculații în care erau citate surse din Banca Națională a României, instituție care, ulterior, a dezmințit categoric o astfel de posibilitate.
Analiștii economici consideră că viitorul guvern va fi obligat să majoreze taxele și impozitele pentru a asigura veniturile bugetare necesare punerii în aplicare a promisiunilor electorale, în special a creșterilor salariale, considerând că nivelul cheltuielilor angajate prin promisiunile tuturor partidelor aflate în campanie electorală excede cu mult posibilitățile bugetare, iar suplimentarea veniturilor pe termen scurt nu este posibilă decât prin creșterea taxelor.
Cei mai mulți dintre analiști optează pentru o creștere a taxei pe valoarea adăugată întrucât are un impact mai rapid asupra încasărilor bugetare și este văzută mai acceptabil din punct de vedere social.