Tăriceanu ar trebui să sară cu lovelele

În secolele anterioare, sub supravegherea moralizatoare și destul de ipocrită a popilor, nevasta ți-o alegeai, apoi ți-o timbrai și ștampilai pe fese, ca să-ți petreci lângă ea zilele, mort-copt, până când moartea te separa de ea. După aia, vremurile s-au mai emancipat și s-a căzut de acord că o singură nevastă pentru lungul parcurs al vieții înseamnă, totuși, mult prea puțin.
În acest caz, teoria se întâlnește fericit cu practica. Omul e într-o continuă schimbare, devine cu timpul o persoană cu aspirații împlinite sau, dimpotrivă, ratate, astfel că se îndepărtează tot mai mult de acela din momentul când și-a pus pirostriile, convins că face o bortă în cer. Parcursul timpului separă în om niște ființe deosebite una de alta: cea de la 20 de ani mai are prea puțin în comun cu aia de la 30, 40 sau 50 de ani. Iar fiecare dintre aceste ființe aproape de sine stătătoare are dreptul la un nou început, la o nouă verighetă, la un nou mariaj. Tribunalele și oficiile de stare civilă gem de lume, popii au lăsat pliscul mai moale.
Desigur, să-ți schimbi partenerul de viață e uneori la fel de înțeles ca a-ți schimba limuzina sau a te muta de la bloc într-o vilă. Firesc este însă ca pentru acest lux să se plătească o taxă corespunzătoare, fiindcă oricum cel care a avut în cursul vieții cinci neveste este mai câștigat, măcar teoretic, decât amărășteanul care a îmbătrânit lângă una singură. Chiar dacă a avut parte de un stres suplimentar, el a beneficiat din plin de variație, de suspans, de lipsa acelui cancer care roade încet, numit monotonie. În plus, este recesiune economică și trebuie să identificăm noi surse de alimentare a vistieriei țării.
Călin Tăriceanu, de exemplu, fostul premier greu la pungă și ușor la conștiință, tocmai a divorțat de a „n”-a soție și se pregătește pentru a „n+1”-a. E dreptul lui să aibă și o colecție de neveste, alături de aia celebră de mașini de epocă.
Dar n-ar fi normal să plătească pentru luxul său o taxă pe care o putem numi „Taxa pe nevasta adăugată”?