Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, după ce și-a exprimat opțiunea electorală, că a votat pentru PNL, menționând că Uniunea Europeană este „o construcție a liberalismului” și îndemnându-i pe români să vină să voteze într-un număr cât mai mare, informează Mediafax.
Călin Popescu Tăriceanu a votat la alegerile europarlamentare la ora 11:00 la Clubul Sportiv Școlar nr. 5 din Calea Plevenei din București.
„Am votat pentru PNL, ținând cont că în tot ceea ce privește alegerile pentru Parlamentul European, România are nevoie de o reprezentare cât mai bună, cât mai eficientă poentru promovarea și apărarea intereselor ei la Bruxelles. Vreau să subliniez faptul că Uniunea Europeană este o construcție a liberalismului care a dat tuturor țărilor și cetățenilor noștri câteva posibilități la care probabil înainte de 1990 nici nu gândeam, libertatea de deplasare, libertatea de a călători, libertatea de a munci în străinătate, foarte importantă pentru tineri cât și pentru adulți, libertatea și posibilitatea de a merge la studii pentru cei tineri, în fine, nu în ultimul rând, un comerț neîngrădit, libertate pentru întreprinzători să-și dezvolte afaceri, sunt avantaje esențiale pe care ni le-a adus aderarea la UE și din acest motiv eu cred că interesul nostru al românilor și pe această cale îndrăznesc să fac și un îndemn tuturor cetățenilor să vină să voteze într-un număr cât mai mare în așa fel încât interesele lor să fie reprezentate cât mai bine în Parlamentul European”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.
Întrebat de MEDIAFAX dacă mai este membru al PNL, având în vedere criticile care i-au fost aduse de diverși liberali, Tăriceanu a spus: „Da, sunt”.





