Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a spus miniștrilor, în ședința de miercuri a Guvernului, că juriștii Executivului consideră că motivele invocate de președintele Băsescu privind nominalizarea Noricăi Nicolai pentru portofoliul Justiției nu sunt întemeiate pentru ca numirea să fie refuzată.
Șeful Guvernului i-a informat pe miniștri, în finalul ședinței Cabinetului, despre scrisoarea primită din partea șefului statului prin care i se cere să renunțe la nominalizarea Noricăi Nicolai pentru funcția de ministru al Justiției, explicându-le că juriștii Guvernului au analizat textul documentului și nu consideră că motivele invocate de președinte ar fi suficient de întemeiate pentru ca propunerea să fie retrasă, au relatat pentru MEDIAFAX surse ministeriale.
Această concluzie va reprezenta, de altfel, și răspunsul pe care premierul Tăriceanu îl va trimite, miercuri, președintelui Băsescu, cu solicitarea ca în funcția de ministru al Justiției să fie numită Norica Nicolai, ca au afirmat sursele.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu, într-o scrisoare, să renunțe la propunerea de numire a Noricăi Nicolai în funcția de ministru al Justiției, deoarece percepția publică negativă asupra faptelor acesteia nu duce la creșterea încrederii în justiție.
„Stimate domnule prim-ministru, prin prezenta vă solicit să renunțați la propunerea de numire în funcția de ministru al Justiției a doamnei Norica Nicolai, deoarece percepția publică negativă cu privire la fapte anterioare în care doamna Nicolai a fost implicată în calitate de senator nu este de natură să conducă la creșterea încrederii în justiția din România, nici în rândul populației, și nici în rândul partenerilor noștri externi”, se arată în scrisoarea președintelui Traian Băsescu, remisă marți agenției MEDIAFAX de Biroul de presă al Președinției.
Conform Deciziei Curții Constituționale 356/2007, președintele României nu are drept de veto, dar are dreptul să verifice dacă persoana nominalizată pentru funcția de ministru îndeplinește „condițiile de corespundere în funcție” și poate cere primului-ministru să renunțe la propunerea formulată și să facă o nouă nominalizare. Curtea Constituțională subliniază că respingerea candidaturii la funcția de ministru trebuie să fie „motivată”.
Decizia Curții Constituționale a fost formulată ca răspuns la sesizarea premierului Tăriceanu în legătură cu refuzul președintelui Băsescu din primăvara lui 2007 de a-l numi pe Adrian Cioroianu în funcția de ministru de Externe.