Tăriceanu a mers ieri la Guvern cu o mașină decapotabilă de colecție



Premierul Călin Popescu Tăriceanu a sosit, ieri, la Guvern, la volanul unui autoturism decapotabil marca Triumph, model 1968, cu două locuri și două uși, el declarând că a cumpărat mașina din Franța și că tocmai s-a întors din concediul de odihnă petrecut în stațiunea Bodrum, din Turcia.
Tăriceanu a arătat că a fost mulțumit de serviciile din Turcia și a precizat că nu a petrecut concediul de odihnă în România deoarece a dorit să aibă o vacanță liniștită, departe de mass-media.
În urmă cu un an, Tăriceanu a sosit la biroul de la Guvern cu un Porsche decapotabil, surse oficiale declarând atunci că autoturismul este înregistrat pe numele firmei Automotive Trading Services, inportator al mărcii Citroen în România, deținută de șeful Executivului.
În declarația de avere a premierului figurează trei autoturisme Citroen, fabricate în 1955, 1967 și 1986, un automobil Fiat, produs în 1966, precum și un autoturism Aro, fabricat în 1974 și cumpărat anul trecut.
Tăriceanu a sosit, ieri, la Guvern pentru a semna cu reprezentanții sindicatelor și cei patronatelor acordul privind salariul minim.