Tăriceanu a inspectat la Pașcani modul în care se face înălțarea digurilor pe Siret



Premierul Călin Popescu Tăriceanu a inspectat, duminică după-amiază, la Pașcani, modul în care sunt derulate lucrările de înălțare a digurilor pe Siret, însă nu a dat nicio declarație presei, el părăsind deja zona, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tăriceanu a ajuns la Pașcani, în jurul orei 16.00, venind de la Rădăuți cu un elicopter. Premierul s-a deplasat la marginea municipiului Pașcani, în zona în care se efectuează lucrările pentru consolidarea digului, a discutat câteva minute cu autoritățile locale, apoi s-a deplasat la sediul firmei Kosarom din Pașcani, pentru a mânca.
Premierul a părăsit localitatea în jurul orei 17.00. Tăriceanu nu a făcut nicio declarație presei, cei care îl însoțeau spunând că tot ce avea de comunicat pe tema inundațiilor a făcut-o în cursul dimineții la Rădăuți.
La Pașcani, premierul a vrut să verifice modul în care sunt derulate lucrările de înălțare a digurilor pe Siret. Aici s-au aflat și miniștrii Mediului, Internelor și Educației. Premierul Tăriceanu a vizitat anterior și zonele inundate din județul Suceava.
Mii de persoane din zona Lunca Pașcani – un cartier mărginaș al municipiului Pașcani – au fost evacuate duminică, pentru că în cursul serii este așteptată o puternică viitură pe râul Siret.
Hidrologii au anunțat că debitul Siretului ar putea depăși, după ora 16.00, 2.000 mc/s, în dreptul municipiului Pașcani (suburbia Lunca).
Debitul râului Siret a atins punctul maxim în dreptul municipiului Pașcani vineri noaptea, în jurul orei 2.00, fără însă a produce pagube, autoritățile spunând că lucrările de consolidare a malurilor râului au avut efectul scontat.
Vineri după-amiază, câteva sute de localnici au lucrat la ridicarea unor diguri de protecție pe malul Siretului, din saci cu nisip, pe o lungime de câteva sute de metri. Autoritățile afirmă că în cazul în care nu s-ar fi construit aceste diguri, zeci de locuințe din zona Lunca Pașcani ar fi fost inundate.
Sâmbătă, primarul Pașcaniului Grigore Crăciunescu a declarat că „apele au fost învinse”, el mulțumind localnicilor pentru sprijinul acordat la consolidarea digului, acest lucru evitând în opinia, inundarea unor cartiere de la marginea municipiului.