În raportul prezentat în Parlament

Tăriceanu a criticat extrem de dur fosta putere



Tăriceanu a criticat extrem de dur fosta putere
Tăriceanu a criticat extrem de dur fosta putere

Premierul Călin Popescu Tăriceanu (foto) a lansat, marți, un apel către parlamentari să acorde o maximă atenție proiectelor de legi din domeniul integrării, amintind că primele patru luni ale anului viitor sunt decisive în acest proces și că pe agenda Legislativului mai figurează astfel de acte normative.
El s-a aflat în fața Parlamentului, cu prilejul prezentării, în ședința comună a Legislativului, a unui raport privind stadiul de pregătire a României pentru integrarea în Uniunea Europeană, precum și intențiile Guvernului în acest proces.
Premierul și-a început discursul criticând fosta guvernare care, în opinia sa, plasase România, la finele anului trecut, pe ultimul loc în categoria statelor candidate la UE.
„Ne împingeau prietenii de la spate în Uniunea Europeană, dar fostul Guvern avea alte priorități decât să facă reformă sau să combată corupția. Mai mult de atât, congregația baronilor PSD și clientelismul politic împiedicau orice pas real spre Europa. Negocierile de integrare au fost încheiate în genunchi, pentru a avea muniție electorală”, a afirmat Tăriceanu, amintind că România a închis negocierile cu UE cu 11 condiții suplimentare de îndeplinit.
Șeful actualului Guvern consideră că, prin obstinația de a nu face reformă, PSD pregătea România „pentru eșecul aderării la UE”, afirmând că vicepreședintele Comisiei Europene, Franco Frattini, i-a mărturisit că, în 2004, nu credea că întârzierile în reforma justiției mai pot fi recuperate.
În comparație, Tăriceanu a prezentat concluziile primului mandat al actualei guvernări în domeniul integrării europene și care, în opinia sa, poate fi caracterizat prin recâștigarea credibilității țării, începerea procesului de modernizare și participarea activă a României în structurile europene, în calitate de observator.
„Proiectul meu politic este să transformăm România într-o țară europeană”, a spus premierul, precizând că prima prioritate a Executivului este ca raportul Comisiei Europene din luna mai a anului viitor să transforme obiectivul României de a adera la UE pe 1 ianuarie 2007 într-o certitudine.
În acest sens, șeful Guvernului a lansat un apel către parlamentari să acorde o maximă atenție proiectelor de legi din domeniul integrării, amintind că primele patru luni ale anului următor – până la raportul Comisiei Europene din luna mai – sunt decisive în acest proces și că pe agenda legislativului mai figurează încă, în diverse faze de dezbatere, proiecte de lege înaintate de Guvern care reglementează măsurile necesare pentru UE.
Premierul s-a referit și la domeniile considerate prioritare pentru anul viitor, precum preluarea noului acquis comunitar în ceea ce privește achizițiile publice, combaterea operațiunilor de contrabandă, continuarea reformei în agricultură, „interoperabilitatea sistemelor IT în domeniul impozitelor”, îmbunătățirea protecției mediului și diminuarea poluării industriale.
Alte obiective ale autorităților sunt ratificarea Tratatului de Aderare de către statele membre UE și pregătirea administrației centrale și locale pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene.
El a insistat asupra acțiunilor de combatere a corupției – domeniu care, alături de securizarea frontierei, mai poate determina amânarea aderării prin activarea clauzei de salvgardare -, amintind că atribuțiile Guvernului sunt limitate într-un proces în care Parchetul și Consiliul Suprem al Magistraturii au, poate, cel mai important rol.
„Reiterez în fața dumneavoastră promisiunea mea ca om politic: România va adera la Uniunea Europeană pe 1 ianuarie 2007. Cred însă că succesul integrării europene a României depinde, în final, de capacitatea tuturor românilor de a-și asuma valorile fundamentale europene”, a adăugat premierul.