Tăriceanu a acuzat PDL și PSD că fac politică la colțul străzii



Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat, vineri, PDL și PSD că „fac politică la colțul străzii”, în timp ce PNL a demonstrat în ultimii patru ani că este partidul „competenței economice”, transmite corespondentul MEDIAFAX. Tăriceanu a declarat, vineri, în satul Cutca, comuna Sânmartin, județul Cluj, unde a pricipat la un miting electoral, că, în timp ce PNL a muncit în ultimii patu ani, PDL și PSD nu au făcut nimic.
„Am demonstrat în acești patu ani că suntem partidul competenței economice. În timp ce noi munceam, m-am uitat la ceilalți ce făceau, și domnul Boc, cu partidul lui, și Mircea Geoană, cu partidul lui de stânga, au vorbit și nu au făcut nimic. Politică la colțul străzii, asta este tot ce sunt în stare să facă”, a spus Tăriceanu.
Premierul a fost însoțit la mitingul electoral de președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, și de deputatul Horea Uioreanu, candidați PNL pentru Senat, repsectiv Camera Deputaților.
Adresându-se oamenilor, Tăriceanu le-a mulțumit că a fost pimit cu pâine și pălincă, dar le-a spus că riscă să ajungă acasă puțin „parfumat”.
„Mulțumesc că m-ați pimit cu pâine și pălincă, dar merg și la Sălaj, și tot cu cu pălincă o să mă primească, iar seara, când o să ajung acasă, o să fiu cam parfumat”, a afirmat premierul.
Premierul a participat, vineri, în județul Cluj, și la un miting electoral al PNL în comuna Țaga.