Jubileu

Târgul Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun” Rădăuți, ediția a XXX-a



Târgul Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun” Rădăuți, ediția a XXX-a
Târgul Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun” Rădăuți, ediția a XXX-a

Târgul Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun” a ajuns anul acesta la ediție jubiliară, a XXX-a, fiind una dintre manifestările care au intrat în tradiția rădăuțeană și care antrenează de fiecare dată o mare forță umană, atât din partea concurenților, meșteri olari de pe toate meleagurile țării, dar și din străinătate, cât și din partea vizitatorilor, localnici și turiști aflați în trecere prin zonă.
An de an, la această manifestare s-au adăugat noi concurenți, meșteri ceramiști din cele mai vestite centre de ceramică, pentru ediția 2012 fiind confirmate aproape 20 de participări, de la Horezu-Vâlcea, Baia Mare, Timiș, Dorohoi-Botoșani, Codlea-Brașov, Corund-Harghita, Marginea, Republica Moldova, Curteni-Găinești Mureș, Miercurea Ciuc-Harghita, Deva-Hunedoara, Dej-Cluj, Ogoga-Olt, Braniștea –Galați, Pașcani-Iași, Arad, alături de care vor expune olarii din familia Colibaba, cei care continuă tradiția vestitului meșter Constantin Colibaba, ceramică de Rădăuți și de Kuty.
Ceramică decorativă și uzuală, vase pentru flori, castroane, farfurii, ulcioare, platouri, sfeșnice și tăvi, monocromatice sau pestriț colorate, smălțuite sau mate, decorate prin pictare, zgrafitate sau lustruite cu piatra de silex, vor fi expuse și anul acesta la un fel de “campionat național al ceramiștilor”, campionat organizat la Rădăuți.
Ediția a XXX-a a Târgului Olarilor și Meșterilor Populari „Ochiul de Păun” se va desfășura în perioada 31 august-2 septembrie, iar deschiderea festivă este programată pentru mâine, la ora 11.00.
Organizatorii manifestării sunt Primăria municipiului Rădăuți, Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” și Asociația Culturală „Vatra Satului”.