Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni, Asociația „Produs în Bucovina” și Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, Centrul Cultural „Bucovina” și Rotary Club Fălticeni, au organizat, în perioada 29-30 octombrie, ediția a XVII-a a Târgului Mărului.
Timp de două zile, pe străzile din zona centrală a municipiului Fălticeni s-a desfășurat cel mai mare târg de fructe din Moldova, fiind prezenți peste 40 de pomicultori din zona Fălticeni, furnizori de materiale și produse specifice pentru agricultură, producători și procesatori de lapte și carne, apicultori, legumicultori, producători de material săditor, de utilaje agricole, firme care asigură substanțe pentru combaterea dăunătorilor, producători de băuturi alcoolice din fructe și producători de sucuri naturale și meșteri populari.
„Ne bucură faptul că reușim să arătăm ce avem mai bun în ceea ce privește partea de măr, de produse tradiționale românești. Sunt lucruri foarte frumoase care se întâmplă aici, în centrul municipiului Fălticeni, și sunt convins că facem un lucru bun, pentru că producătorii din zona noastră, producătorii de mere, cei care au preparate din carne, patiserie, lactate, brânzeturi merită să le fie oferită șansa să arate ceea ce au mai bun și mai frumos. Astfel reușim să convingem încet, încet, fălticenenii, sucevenii, românii să consume produse tradiționale românești.
Sunt 17 producători de mere din Fălticeni și din zonă, pentru că vorbim de un bazin pomicol mult mai larg, care cuprinde și comunele Rădășeni, Vulturești, Preutești. Este o zonă care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp, sunt aceste fonduri europene care le permit fermierilor să se dezvolte, s-a făcut reconversie, livezile vechi fiind înlocuite cu material pomicol nou și lucrurile încep să se vadă. Anul acesta merele sunt foarte bune în zona Fălticeni și vă invit să cumpărați mere din Fălticeni”, a fost îndemnul primarului Gheorghe Cătălin Coman.
Deschidere oficială cu vizitarea standurilor producătorilor
De aproape 10 ani, deschiderea oficială a manifestării dedicate mărului nu se mai face cu urcarea invitaților pe scenă, ci prin vizitarea standurilor producătorilor, oficialitățile discutând cu aceștia despre problemele cu care se confruntă și despre modul în care pot fi sprijiniți. Alături de primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, au fost președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vicepreședinții CJ Suceava, Niculai Barbă și Vasile Tofan, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, subprefectul Cristian Șologon, senatorii PSD Ioan Stan și Gheorghiță Mîndruță, deputatul PNL Bogdan Gheorghiu. La deschiderea târgului au participat și Lucian Eșanu, din cadrul Direcției Generale de Control, Antifraudă și Inspecții din cadrul Ministerului Agriculturii, Mariana Cotoi – director Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA, Elena Claudia Gogu – directorul executiv al Direcției Agricole Suceava, Eugen Mogoș – director adjunct al APIA Suceava.
Mărul, „produsul de preț al Fălticeniului”
Gheorghe Flutur a spus după vizitarea târgului și după ce și-a cumpărat mai multe kilograme de mere și pere:„Am venit cu foarte mare drag pentru că mă simt într-un fel cel care am pornit Târgul Mărului în anul 2005, când eram ministru al Agriculturii. Atunci am pornit și un sprijin pentru cei care înființează culturi de măr. Sunt foarte mulți producători de mere și la un târg ca acesta vii și să stai de vorbă cu ei, să vezi care sunt necazurile, care sunt așteptările lor. Vreau să felicit Primăria Fălticeni, pe domnul primar care, în parteneriat cu noi, cei de la Consiliul Județean Suceava, încearcă să pună în valoare ce are Fălticeniul mai de preț, mărul. Acest târg al mărului l-am avut și la Suceava zilele trecute și cred că trebuie să îl permanentizăm pentru că în felul acesta îi ajutăm pe producătorii de mere, în special din zona Fălticeni. Am stat de vorbă cu producătorii de mere și am aflat că a fost un an relativ bun. Cu secetă în prima parte, dar bun. Mai sunt probleme cu substanțele pentru stropit, dar mă bucur că și aici s-a găsit o soluție să eliminăm de pe piață substanțele contrafăcute, unele fiind și cancerigene. Am stat de vorbă cu cei care produc puieții, cu cei care dețin pepiniere și este de lăudat că se produce pe plan local material săditor de calitate: măr, prun, păr, dar și soiurile mai vechi”.
Președintele Consiliului Județean a spus că trebuie făcut mai mult pentru promovarea și vânzarea produselor tradiționale atât peste hotare, cât și în țară, fiind date ca exemplu acele târguri de mere de pe marginea drumului de la Cornu Luncii, Sasca, Rădășeni, sau cele de legume de la Milișăuți, târguri care trebuie permanentizate „pentru ca omul din Iași care vine la munte să știe că în drumul lui poate să-și cumpere doi săcușori de mere pentru iarnă”.
1.500 de hectare de livezi în jurul Fălticeniului
La rândul său, senatorul Ioan Stan a apreciat faptul că tot mai mulți tineri se îndreaptă spre agricultură și, în ultimii ani, la Fălticeni s-a plantat foarte mult prin reconversie.
„Dacă în jurul Fălticeniului, înainte de 1989, erau 2.500 de hectare, acum sunt aproape 1.500 de hectare, majoritatea fiind livezi tinere. Ca producție, este peste ce era înainte și sortimentele sunt mai multe. Am făcut și un lucru care nu ne caracterizează, nu mai avem acele pepiniere și importăm din Polonia. Sunt soiuri care s-au adaptat cam greu la noi. Dacă soiurile noastre erau pentru 15-20 de ani, acum la 8 ani s-a oprit producția, lucru care presupune alte investiții. Până acum s-au luat mulți bani europeni pe reconversie, dar de acum trebuie investiții pe bani proprii. Le mulțumim miniștrilor Daea, Chesnoiu pentru faptul că în ultimul moment, în urma insistențelor noastre și invitându-i în Parlament, au introdus județele Suceava și Botoșani în sistemul antigrindină pentru că în ultimul timp au fost necazuri în zona Fălticeni, unde este bazinul pomicol al Sucevei”, ne-a spus senatorul Ioan Stan.
Și para de Fălticeni este gustoasă
Atmosfera plăcută din cadrul târgului i-a adus aminte deputatului Bogdan Gheorghiu de anii copilăriei petrecuți la Fălticeni și de tradițiile locale.
„Până și Creangă spunea că venea pe jos până la Fălticeni pentru că aici se întâmplau principalele evenimente. Mă bucur să văd că s-a reînnodat această tradiție ca Fălticeniul să fie din nou un centru de greutate în ceea ce înseamnă evenimente. Un mare rol îl are Asociația Produs în Bucovina și această colaborare foarte bună între Consiliul Județean și Primăria Fălticeni, trebuie trecut peste orice diferend, peste orice culoare politică când e vorba de binele localității sau de binele economic al zonei. Ceea ce se întâmplă, astăzi, aici angrenează economic foarte multe rotițe. Pe lângă măr, aici sunt și alte produse, sunt producătorii de miere de albine, sunt și alte fructe, iar perele sunt foarte bune. Toată lumea vorbește de mărul de Fălticeni, dar și para de Fălticeni este extrem de gustoasă. Eu mereu când vreau să fac un cadou frumos la București duc un săculeț de mere sau de pere de Fălticeni. Au fost mereu foarte apreciate și cei care le-au primit au mai cerut pentru că sunt produse foarte bune calitativ și nutritiv, nu numai gustoase.”
Mere la prețuri cuprinse între 2 și 3,5 lei/kg
Pe lângă numeroase soiuri de mere prezentate în expoziție, cumpărătorii au putut achiziționa la prețuri cuprinse între 2 lei și 3,5 lei mere din soiurile Golden, Pinova, Starkimson, Jonathan, Jonaprince, Red delicios, Idared, Ionagold, Wellant, dar și merele Renet, sau mere “murdare”, cu gust acrișor, indicate celor cu diabet, care au fost și cele mai scumpe, 4-5 lei kilogramul. În afară de soiurile de mere cultivate în bazinul pomicol Fălticeni – Rădășeni, au fost și pere, gutui, suc de mere, palincă.
Specialiști din cadrul APIA Suceava au oferit prin standuri proprii consultanță de specialitate, posibilități de finanțare pentru investiții în agricultură prin fonduri europene sau fonduri guvernamentale, purtându-se discuții și despre subvenții și alte forme de sprijin pentru fermieri.
În cadrul Târgului Mărului,Școala Gimnazială “Ioan Ciurea” a derulat Proiectul caritabil “Bucuriile Toamnei”, fondurile strânse din vânzarea borcanelor cu dulceață, zacuscă, prăjituri pe bază de fructe fiind destinate ajutorării copiilor din familiile cu o situație financiară precară pentru a putea desfășura o activitate școlară în condiții mai bune.
Valorificarea bogăției livezilor
Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a găzduit seminarul „Cercetarea, inovarea și bunele practici în valorificarea bogăției livezilor”. Au fost purtate discuții tehnice despre modul în care statul român, Ministerul Agriculturii pot sprijini producătorii. Printre cei care au răspuns la întrebările pomicultorilor s-au numărat Mariana Cotoi, director general al Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”, și Lucian Eșanu, reprezentant al Ministerului Agriculturii.
Directoarea Mariana Cotoi a declarat: „Noi ne dorim să fim principalul integrator între producător și consumatorul final. Vizitând Târgul Mărului mi-a venit ideea să organizăm un parteneriat al Casei Unirea cu producătorii locali din fiecare județ, să facem un grup comun, interactiv, pentru a ști în permanență ce produse aveți dumneavoastră pentru ca noi să căutăm piața de desfacere. Mă refer aici la piață în rândul retailerilor, intenționăm să intrăm pe HORECA și dorim, printr-o modificare legislativă, să fim principalul furnizor al instituțiilor statului cu produsele pe care dumneavoastră le puneți la dispoziție. Vrem ca produsele din Suceava să ajungă la Cluj sau Olt, produsele din Constanța să ajungă la dumneavoastră, astfel încât noi să fim primii consumatori ai produselor românești. Cel mai tare mă doare atunci când mă duc în supermarket și 90% din produse sunt venite din afară țării. Chiar dacă sunt foarte frumoase, ca aspect gustul nu mă satisface. Pentru aceasta trebuie să trezim un pic naționalismul din noi și să începem să consumăm produsele noastre”.
Au fost date ca exemplu Grecia și Turcia, unde toate produsele din restaurante sunt autohtone, în timp ce în România, în domeniul HORECA, majoritatea produselor sunt din import.
Au mai fost discutate probleme privind asocierea, prezența produselor românești în rețelele de supermarketuri și hipermarketuri și solicitarea acestora ca marfa să fie predată în centre logistice aflate la mare distanță (Prahova, Cluj), după care produsele se întorc înapoi în județul de plecare, crearea de depozite locale și regionale după modelul Poloniei, țară în care statul deține peste 50 de mari depozite locale și are încheiate parteneriate cu toate cooperativele agricole, asigurările în pomicultură.
Organizatorii au pregătit în cadrul Târgului Mărului și momente folclorice pentru sâmbătă și duminică. Pe scena din centrul municipiului au evoluat ansambluri folclorice, formații artistice și soliști vocali și instrumentiști de la Clubul Copiilor Fălticeni, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” și din unitățile școlare din municipiu, spectacolele fiind deschise de Ansamblul Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava.