La Câmpulung Moldovenesc s-au desfășurat duminică, 5 octombrie, simultan și în același loc, două manifestări. Este vorba despre ”Târgul lăptarilor” și ”Drumul lemnului”, evenimente anuale devenite deja tradiționale în municipiu.
Ambele manifestări au fost organizate de Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local și Primăria din Câmpulung Moldovenesc, asociațiile ”Piatra Șoimului” și ”Noua Fermă”.
La deschiderea oficială a celor două manifestări au ținut să le fie alături câmpulungenilor și oficialilor locali parlamentarii Gheorghe Flutur, Alexandru Băișanu, Nicolai Bereanu, Cezar Cioată, președintele și vicepreședintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor și Ilie Niță, prefectul Florin Sinescu, numeroși primari și consilieri locali din comunele învecinate.
Distracție pentru toți
Organizatorii evenimentelor au încercat să surprindă cât mai bine preocupările și realizările producătorilor și procesatorilor de lapte, dar și ale celor ce lucrează, sub orice formă, cu lemn, și să facă larg cunoscute aceste amănunte. Ca urmare, au încercat să ofere și atracții diverse publicului. Au fost amenajate mici stâne, au existat locuri în care meșterii lemnari au putut fi văzuți la lucru, au fost expoziții de linguri, ceramică și alte obiecte folclorice.
Au fost expuse și utilaje forestiere, iar standurile de produse alimentare tradiționale au reprezentat atât procesatorii de lapte, care au etalat sortimente diverse de brânzeturi, cât și producători de miere, siropuri și dulcețuri naturale, dulciuri și produse de panificație, plante medicinale, vinuri și alte băuturi din fructe, precum și fructe și legume proaspete și cobze de păstrăv afumat. Vizitatorii standurilor au avut numai cuvinte de laudă despre calitatea produselor de la standuri, dar s-au arătat puțin surprinși de faptul că majoritatea expozanților nu au fost deloc generoși cu mostrele pentru degustare gratuită, care ”n-au fost pentru toată lumea, ci numai pentru prieteni”.
Excepție a făcut Asociația ”Brădetul” din Horodnicul de Sus, care nu a comercializat absolut nimic din numeroasele produse alimentare, ci a oferit tuturor ca ”mostre de la gospodine” tot ce au etalat la festival. Președinta asociației, Maria Luța, ne-a precizat: ”Noi am venit aici la invitația IPI Bucovina și a fondatorului revistei Dulce Bucovina, prof. Ioan Ițco. Am venit prima oară, vrem să ne prezentăm zona, obiceiurile, să dăruim publicului din veselia și tradițiile noastre, așa că nu am găsit nimerit să facem comerț. Am venit în vizită și am venit cu daruri pentru publicul câmpulungean. La noi așa se face”.
Pentru amatorii de concerte gratuite, organizatorii au pregătit un program susținut de ansambluri din Câmpulung, Sadova, Pojorâta, Vama, Frumosu, Fundu Moldovei, Moldovița, Horodnicul de Sus și soliști îndrăgiți, între care Cornelia Ștefan sau Nicoleta Hafiuc. Invitat special a fost Marius Zgâianu, iar spectacolele au fost prezentate de Mihai Botezat.
Interzis animalelor
Pentru prima oară în istoria ”Târgului lăptarilor”, tocmai unele dintre vedetele expozițiilor cu care s-a obișnuit publicul, animalele splendide ale gospodarilor din zonă, nu au putut fi etalate la eveniment. Potrivit precizărilor primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, măsura neobișnuită a fost impusă organizatorilor din cauza pericolului de transmitere a bolii limbii albastre, astfel că nici un animal nu poate fi expus sau comercializat în piețe și târguri pentru a se evita transmiterea bolii. S-a renunțat inclusiv la expunerea cailor și câinilor ciobănești, în schimb lipsa animalelor a fost compensată prin bogăția standurilor dedicate stânei, iar atenția publicului a fost captată și prin interesantele demonstrații practice realizate de lucrătorii în lemn câmpulungeni, care au folosit inclusiv unelte moștenite de la străbuni.
Tradiții vechi și noi
Fiecare dintre cele două manifestări derulate duminică simultan la Câmpulung Moldovenesc are deja o istorie locală, mai mult sau mai puțin zbuciumată.
„Târgul Lăptarilor” este cea mai veche astfel de manifestare și a ajuns la cea de a XIV-a ediție. Este un fel de înlocuitor modern al străvechii sărbători ”La Răscol”, ce reunea, la finalul fiecărui sezon de pășunat, posesorii de animale abia coborâte de pe pajiști, cu bacii și păstorii, pentru a se încheia socotelile și a se sărbători. În versiunea sa modernă, sărbătoarea a ajuns să reunească crescători de animale, procesatori de lapte, producători de utilaje pentru ambele categorii, specialiști în zootehnie, comercianți de furaje și s-a numit inițial ”Festivalul Lăptarilor”. Abia ulterior denumirea manifestării a fost modificată, după ce oficialii vremii au ajuns la concluzia că sintagma ”festival” induce ideea că este doar o manifestare de divertisment, în timp ce ideea organizatorilor a fost tocmai ca la aceste reuniuni să se deruleze afaceri, schimburi de idei, să se stabilească importante contacte. În consecință, numele manifestării a devenit ”Târgul lăptarilor”.
Festivalul ”Drumul Lemnului” a debutat abia în 2001. A fost conceput de autoritățile de atunci ca un proiect amplu, inițiat în parteneriat de CJ Suceava și Primăria Câmpulung Moldovenesc și finanțat în cadrul Programului Operațional(POR) 2007-2013,operațiunea „Dezvoltarea și consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice și a activităților de marketing specifice”. Pentru a nu se cheltui prea mulți bani, dar și pentru a nu se renunța la o altă manifestare, festivalul cel nou a fost ”lipit” de „Târgul Lăptarilor”, ceea ce i-a făcut pe cârcotași să îl numească de pe atunci ”festival 2 în 1”. Totuși, formula s-a dovedit câștigătoare și cele două manifestări au continuat să se deruleze în simbioză pe stadionul municipal, până azi.
Toate piesele realizate din lemn expuse la noul festival au fost autentice, tradiționale și au uluit publicul prin frumusețe, ingeniozitate și simplitate. Printre acestea s-au numărat linguri, instrumentar pentru stâne, basoreliefuri și alte piese de dimensiuni mici, dar și jgheaburi, adăpători cioplite din bușteni întregi, căruțe și sănii, realizate din lemn. Cel mai impresionant exponat de până acum a fost un car uriaș din lemn, o replică de dimensiuni extinse după un car similar folosit la cărat butoaiele de vin, vechi de patru secole, aflat la Muzeul „Arta Lemnului”. Ideea a fost a câmpulungeanului Aristotel Erhan și a fost pusă în practică de meșterul cioplitor Gavril Crăciunaș din localitate. Primarul de atunci al localității, Gabriel Șerban, și viceprimarul din acel moment, Mihăiță Negură, au spus că obiectul ar putea fi asemuit cu municipiul Câmpulung și au încercat, simbolic, cu mare dificultate, să îl urnească din loc. La edițiile ce au urmat, au fost prezentate inclusiv elemente de arhitectură tradițională, piese grele din lemn, precum și elemente de rotărie și dogărie, care au fost realizate chiar la locul de expunere, în fața publicului, de meșterii câmpulungeni.