Colegiul Economic

Târgul județean al firmelor de exercițiu educațional pentru liceele cu profil economic

La Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava a avut loc, ieri, 9 mai, ediția a doua a Târgului județean al firmelor de exercițiu educațional pentru liceele cu profil economic. La Târgul din acest an, organizat în cantina Colegiului Economic, s-au prezentat 12 firme „de exercițiu” de la Colegiul „Dimitrie Cantemir” și trei de la Colegiul Tehnic” Petru Mușat” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (profil economic), adică echipe de elevi de la mai multe clase cu profil economic, care „s-au bătut” pentru cel mai bun stand, cea mai bună tranzacție, cel mai bun catalog, cea mai bună comunicare în limba engleză.
„Timp de două ore, elevii care studiază la profilul economic au intrat în pielea managerilor de firmă, a agenților de publicitate, negociatorilor și, astfel, au îmbinat partea teoretică, cu practica din teren. Fiecare ’firmă’ a avut propriul stand”, a declarat profesoara Niculina Apetrei, organizatorul acestui târg.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice

Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean s-au reîntors, la moment aniversar, în băncile colegiului unde au fost elevi