Comunicat de presă

Târgul de Turism al Bucovinei



A II-a ediție a Târgului de Turism al Bucovinei este organizată în perioada 12-14.10.2012, în Parcul Central din fața Palatului Administrativ Suceava, de către Consiliul Județean Suceava, în colaborare cu Instituția Prefectului, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Camera de Comerț și Industrie Suceava, Primăria municipiului Suceava și în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Asociația pentru Turism Bucovina, Asociația Produs în Bucovina, celelalte asociații și primării turistice din județ.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii târgului vor cunoaște ofertele din domeniul turismului activ, balnear, rural, ecvestru, cultural, religios a celor ;ase zone turistice ale județului (Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuți-Siret) și vor avea ocazia să participe la spectacole artistice, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, seminarii turistice, inițiere în formele turismului activ (tiroliană, via ferata, mountain bike, off-road, echitație), precum și să deguste din bucatele tradiționale bucovinene.
Vă așteptăm să redescoperiți Bucovina, ca destinație turistică, la Târgul de Turism al Bucovinei.
Mai multe informații pe www.redescopera-bucovina.ro.