Cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Paști de la Gura Humorului a reunit, ieri, în foaierul și în Salonul „Corneliu Tincu” ale Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina un număr de 39 de meșteri populari.
Târgul de ouă închistrite care vizează stimularea creatorilor populari autentici
La Târgul de Paști humorean (Târgul de ouă închistrite, așa cum a fost concepută și denumită inițial această manifestare, care, pe parcurs, și-a lărgit gama de produse prezentate, deși numai ouăle sunt supuse jurizării pentru conferirea Trofeului de către organizatori) au participat creatori și meșteri populari din județul Suceava (Paltinu, Ulma, Dorna Candreni, Rădăuți, Vama, Gura Humorului…) și Botoșani (Rogojești).
Organizat de Primăria orașului Gura Humorului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina și Tipografia Terra Design, târgul vizează stimularea creatorilor populari autentici, promovarea valorilor culturale durabile (cu precădere din perimetrul bucovinean) și promovarea în spațiul european a stațiunii turistice Gura Humorului.
De la ouă închistrite sau decorate cu mărgele, la pălării de vânătoare cu ornamente meșteșugite
Ouălor închistrite sau decorate cu mărgele (ouă de găină – cu prețuri cuprinse între cinci și 20 de lei, de gâscă și de rață – care se vindeau de la zece la 25 de lei, sau de struț – la care prețul ajungea de la 200 la 500 lei) li s-au alăturat în expoziția cu vânzare și alte produse realizate de meșteri populari.
Puteau fi văzute împletituri din nuiele (coșuri pascale), ceramică, piese cioplite din lemn (de la lingurile și căușele executate de Daniel și Petru Târlă din Doroteea, la cruciulițele și icoanele sculptate cu dălți minuscule de Nicolae Gheorghian), dar și podoabe din mărgele, ca cele ale Elenei Gheorgian, sau piese artizanale realizate din corn de cerb (sfeșnice, sărărițe, orgenițe pentru praf de pușcă), pocale din corn de vită, sau pălării de vânătoare cu ornamente meșteșugite realizate din păr de porc mistreț și pene de fazan, aduse și prezentate de meșterul humorean Gheorghe Zofotă.
Trofeul Târgului de Paști de la Gura Humorului – Aurica Aneci, din Paltinu
Juriul ediției din acest an (juriu alcătuit din președintele Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, membri fiind meșterul cioplitor Florin Cramariuc și muzeograful Mihai Camilar) a acordat Trofeul Târgului de Paști de la Gura Humorului (trofeu – realizat de artistul plastic Florin Batâr – care conferă calitatea de meșter popular autentic) încondeietoarei Aurica Aneci, din Paltinu.
Elvira Romaniuc a ținut să sublinieze faptul că ar fi meritat cu prisosință acest trofeu și meșterii Paul și Paula Torac din Brodina, Maria Zinici din Rădăuți sau Silvia Ieudosec din Paltinu dar, potrivit regulamentului, acesta nu poate fi atribuit decât o singură dată unui participant, iar respectivii au fost premiați la edițiile anterioare.
Premiul pentru revigorarea tradiției – Ana Marocico, din Ulma
Premiul pentru revigorarea tradiției a fost acordat Anei Marocico din Ulma, dar au fost remarcate și nominalizate Nicoleta Irimescu din Dorna Candreni (ca purtătoare a unui costum popular foarte vechi) și Celica Nistor, din Rogojești – Botoșani.
Unii dintre participanții manifestării de la Gura Humorului vor fi prezenți peste câteva zile la Târgul de Paști de la Suceava.





