Ediția a XIV-a

Târgul de Paști, de la Gura Humorului

Târgul de Paști Gura Humorului
Târgul de Paști Gura Humorului

Târgul de Paști (Târgul de ouă închistrite), organizat de Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Primăria Gura Humorului și Tipografia Terra Design, se va deschide oficial marți, 3 aprilie, începând cu ora 10:00, în foaierul muzeului humorean.
Târg deschis meșterilor care respectă tehnica, cromatica și motivistica de închistrire specifice zonei din care provin
Târgul, care se adresează tuturor creatorilor / meșteșugarilor care respectă tehnica, motivistica și cromatica ouălor pascale închistrite tradițional, are ca scop stimularea creatorilor populari autentici, promovarea valorilor culturale durabile din spațiul bucovinean și, în egală măsură, promovarea, în spațiul european, a stațiunii turistice Gura Humorului.
Potrivit Regulamentului, târgul este deschis tuturor meșterilor care respectă tehnica, cromatica și motivistica de închistrire specifice localității sau zonei din care provin.
În egală măsură, târgul se adresează tuturor persoanelor care au creat și îndrumat adevărate școli ce au drept scop recuperarea și transmiterea valorilor culturale tradiționale autentic-românești.
Se acordă Trofeul Târgului de Paști și Premiul pentru revigorarea tradiției
Fiecare participant va purta costumul național specific localității pe care o reprezintă și va avea pregătite, pentru jurizare, 12 ouă închistrite reprezentative pentru localitatea de proveniență.
Participanții vor avea asupra lor toate ustensilele necesare pentru executarea probelor practice de închistrire.
Fiecare participant/școală va avea la dispoziție un stand de prezentare de 1,5 mp.
Juriul, format din specialiști în domeniu, va acorda Trofeul Târgului de Paști din Gura Humorului (trofeu care conferă câștigătorului recunoașterea calității de meșter autentic la categoria ouă pascale românești) și Premiul pentru revigorarea tradiției.
Participanții trebuie să confirme participarea până pe data de 31 martie
Organizatorii nu percep taxă de participare.
Fiecare participant va dona pentru colecția fiecărui organizator câte un ou pascal închistrit.
Organizatorii își rezervă dreptul de a achiziționa, la prețul de piață, ouăle cele mai reprezentative pentru localitatea de proveniență a meșterilor.
Toți participanții, pentru care organizatorii asigură masa de prânz, vor fi prezenți marți, 3 aprilie, la ora 8 :00, în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
Târgul va fi deschis pe parcursul întregii zile, până la ora 19:00.
Participanții trebuie să confirme participarea la târg până la data de 31 martie 2012, la următoarea adresă: Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Piața Republicii, nr. 2, 725300, Gura Humorului, județul Suceava, e-mail mopb_elvirom@yahoo.com, telefon 0730-650.741 sau 0740-926.479.

Recomandări

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu

Zeci de meșteri olari din țară și din străinătate prezintă cele mai frumoase obiecte de ceramică la Târgul „Ochiul de Păun” din Rădăuți