Pe 1 Decembrie

Târgul de Crăciun, inaugurat cu muzică și dans, dar și cu aprinderea luminilor în brad



Moș Crăciun și Omul de zăpadă îi așteaptă pe copii lângă bradul de Crăciun
Moș Crăciun și Omul de zăpadă îi așteaptă pe copii lângă bradul de Crăciun

Sute sau chiar mii de suceveni sunt așteptați să fie prezenți mâine seară, la ora 17.00, pe esplanada modernizată din centrul Sucevei, unde vor fi aprinse luminile de sărbătoare în bradul de Crăciun, dar și în întregul oraș. Tot acolo, mâine va fi inaugurat și Târgul de Crăciun, realizat de Primăria Suceava în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, în cadrul proiectului „Crăciun în Bucovina”, în cadrul căruia sucevenii vor putea achiziționa produse alimentare și meșteșugărești marca „Produs în Bucovina”.
Nu în ultimul rând, cei prezenți la aprinderea luminilor în bradul de Crăciun vor avea parte și de un frumos spectacol de muzică și dansuri tradiționale, susținute de Ansamblul „Ciprian Porumbescu” și Fanfara Primăriei Suceava.
Tradiția aprinderii luminilor de sărbătoare în bradul de Crăciun la data de 1 Decembrie, inițiată de primarul Ion Lungu, este menținută de nouă ani de zile.
Evenimentul îndrăgit de mulți suceveni, care au ținut an de an să fie prezenți la el, revine acum în zona centrală, după doi ani în care bradul nu a mai putut fi ornat acolo din cauza lucrărilor la parcările subterane.