Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a

Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a
Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a

La Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama s-a desfășurat vineri, 13 decembrie 2024, a treia ediție a Târgului de Crăciun, un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru a sprijini familiile nevoiașe din comunitatea Vama. Coordonatorii evenimentului, director prof. Bogdan Faraon și prof. Ancuța Gabriela Iordache, au spus că acest târg a fost o oportunitate minunată pentru întreaga comunitate de a se reuni în spiritul sărbătorilor, dar și de a oferi o mână de ajutor celor aflați în dificultate.
Târgul de Crăciun a fost marcat de o atmosferă caldă și primitoare, cu multe produse realizate de elevii, părinții și cadrele didactice ale școlii, care au contribuit cu toată inima pentru o cauză nobilă. Ca la orice târg, au fost expuse diverse obiecte de artizanat, produse tradiționale, decorațiuni de Crăciun. Activitatea a debutat cu un spectacol de colinde susținut de Corul „Arcașii Bucovinei”, condus de prof. Bogdan Faraon, și a continuat și cu alte surprize plăcute pentru vizitatori.
Un aspect remarcabil al acestui târg a fost implicarea activă a partenerilor fideli ai evenimentului, care au sprijinit organizarea și promovarea acestuia. Printre aceștia se numără: Primăria Comunei Vama, Ocolul Silvic Vama, CSEI „Sf. Andrei” Gura Humorului, Școala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, Școala „Teodor Balan” Gura Humorului, Seminarul Teologic Suceava, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc și organizația nonprofit „Te Aud România” Gura Humorului.

Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a
Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a

„Fără ajutorul partenerilor, realizarea unui asemenea eveniment de amploare ar fi fost imposibilă. Târgul de Crăciun nu doar că a fost o oportunitate de a-i sprijini pe cei aflați în nevoie, dar a fost și un prilej de a aduna comunitatea în jurul unui scop comun. Sumele colectate vor fi direcționate către familiile nevoiașe din Vama, pentru a le aduce un strop de bucurie în această perioadă festivă”, au transmis organizatorii.

Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a
Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama, ediția a III-a

Aceștia au transmis mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această inițiativă, fie prin donații, fie prin implicare directă în organizarea și desfășurarea târgului. Un sincer „Mulțumesc” a fost transmis de conducerea Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama tuturor celor care au trecut pragul evenimentului și au făcut acest proiect posibil. „A fost un moment special, care a demonstrat, încă o dată, că solidaritatea și generozitatea pot aduce un real impact în comunitate. Târgul de Crăciun al Școlii Gimnaziale «Iorgu G. Toma» Vama se va transforma, cu siguranță, într-o tradiție anuală care va contribui la binele celor care au nevoie de sprijinul nostru”, a declarat directorul Bogdan Faraon.

Recomandări

Ultima filă a unei povești frumoase: finalul ediției a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”

Lectură, creativitate și cultură: start la ediția a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”