Promovare

Târgul Bucovinei va fi organizat și la Iași

Consiliul Județean Suceava va organiza, la Iași, o nouă ediție a Târgului Bucovinei. Evenimentul va fi organizat în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina, Asociația Produs în Bucovina și Iulius Mall Iași.
Târgul se va adresa publicului ieșean, care este invitat să deguste din produsele gastronomice tradiționale ale membrilor Asociației Produs în Bucovina și ale stânelor turistice prezente la eveniment, dar și să cunoască meșteșugurile prezentate de artiștii populari bucovineni. În cadrul târgului vizitatorii vor putea descoperi oferta turistică a județului Suceava, posibilitățile de cazare și agrement, ofertele de Crăciun și Revelion, precum și tururile mănăstirilor. De asemenea, în cadrul târgului de la Iași vor avea loc spectacole susținute de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, de grupuri folclorice și de ansambluri artistice din județul Suceava, acestea urmând să aibă loc pe scena special amenajată din parcarea Iulius Mall Iași. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 16 octombrie 2015, la ora 13:00, iar manifestările vor continua și în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10:00 și 20:00.

Recomandări

Vizitatorii standului județului Suceava de la Târgul de Turism al României primesc pașaportul turistic al Bucovinei

Hotelul Bradul din Vatra Dornei oferă turiștilor programul „Ski în Bucovina”, cu cele mai bune oferte de cazare și ski-pass inclus