O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primul transplant de cord din acest an la un pacient de 49 de ani din București, care a primit inima de la un donator în moarte cerebrală din Harghita, scrie Mediafax.Medicul Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, coordonatorul echipei care a realizat transplantul de cord, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că evoluția pacientului este bună.”Am terminat cu bine transplantul de cord, primul din anul 2017, la un pacient în vârstă de 49 de ani din București, diagnosticat cu cardiomiopatie ischemică. Prelevarea inimii de la un donator de 19 ani din Harghita a avut loc la Miercurea Ciuc în cursul nopții de o echipă de chirurgi de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș. Operația de transplant a început la ora 1,30 și s-a încheiat la 8,30. Până în acest moment evoluția este favorabilă și așteptăm în continuare o evoluție bună. În 2016 s-au efectuat 11 intervenții de transplant cardiac în România, toate la Târgu Mureș”, a spus Suciu.





