Pe ultima turnantă

Târg pentru animale, cereale și produse alimentare, la Udești



Săvel Botezatu, primarul comunei Udești
Săvel Botezatu, primarul comunei Udești

Astăzi, 20 noiembrie, va fi deschis un nou târg pentru animale, cereale și produse alimentare. Acesta este amplasat pe malul drept al râului Suceava, în apropierea podului care făcea legătura între localitățile Udești și Verești. Investiția aparține Primăriei din Udești și în final va costa trei miliarde de lei vechi. Construcțiile au început acum trei luni, la scurt timp după inundațiile care au afectat județul și au dus la distrugerea podului rutier de peste râul Suceava.
„La insistențele oamenilor din comuna Udești, dar și din comunele limitrofe, care nu mai aveau posibilitatea să ajungă în târgul de la Verești pentru a-și comercializa produsele, am luat decizia de a pune bazele unui alt târg. Lucrările sunt aproape finalizate, mai puțin cele de la halele de carne și brânzeturi, dar dacă vremea ne va permite sperăm să le inaugurăm până la sfârșitul acestei luni”, a explicat Săvel Botezatu, primarul comunei Udești.
Chiar dacă târgul nu este finalizat, administratorii au luat decizia de a-l inaugura parțial începând de astăzi. Comercianții care vor merge în târgul de la Udești au la dispoziție 2,5 hectare de teren, dar și mese acoperite pe o lungime de 180 de metri.
„Sperăm ca anul viitor să fie refăcut și podul peste râul Suceava și în acest fel târgul să poată deservi o populație cât mai numeroasă”, a conchis primarul din Udești.