La hram

Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore

Sute de localnici au fost prezenți la eveniment
Sute de localnici au fost prezenți la eveniment

Sute de localnici, dar și locuitori ai comunelor învecinate au participat marți după-amiază la un târg de tradiții și produse populare în prima zi din Zilele Comunei Arbore, eveniment organizat de primarul localității, Dan Tiperciuc, alături de consilierii locali, în colaborare cu Asociația Gal Sucevița – Putna.
Evenimentul a avut loc pe stadionul comunei Arbore și s-a bucurat de participarea unui număr impresionant de ansambluri și cântăreți de muzică populară, fiind prezenți și meșteri populari și producători locali cu mici standuri în care își prezentau produsele ori creațiile lor.
Nu au lipsit nici politicienii, cei fără de care, spunea chiar Dan Tiperciuc, “un primar nu și-ar putea duce la îndeplinire proiectele de dezvoltare a comunității”.

Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore

Au fost prezenți pe scenă, la începutul evenimentului, senatorul Ion Stan, președintele PSD Suceava, deputații PSD Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan, Doina Iacoban, subsecretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. De asemenea, primarul Dan Tiperciuc i-a invitat pe scenă și pe primarul din Sucevița, Dorin Pânzar, pe primarul comunei Poieni Solca, Dumitru Ichim Lăzărean, și pe primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară. Acesta din urmă și-a făcut apariția cu un alai de atelaje hipo trase de cai frumos împodobiți, care i-au adus pe gospodari din Iaslovăț, în frunte cu primarul lor, în cântecul fanfarei, la hramul comunei învecinate.

Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore
Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore

Gheorghe Șoldan: „Felicitări pentru că ați avut încredere într-un tânăr în 2016!”
Politicienii prezenți i-au recunoscut încă o dată meritele primarului Tiperciuc, sub conducerea căruia la Arbore s-au implementat numeroase proiecte și s-au făcut investiții importante.
Invitat să ia cuvântul, deputatul Gheorghe Șoldan le-a spus celor prezenți că el vine ca acasă la Arbore, amintind că de loc este din Cajvana și subliniind relația foarte bună pe care o are cu primarul Dan Tiperciuc.
Politicienilor le place să se laude cu realizările primarilor, însă eu am venit să vă spun că tot ce a realizat Dan Tiperciuc e în mare parte meritul lui. Dan are susținerea noastră (n.r. – a parlamentarilor PSD) și pentru proiectele care vor urma pentru comuna Arbore”.
Deputatul PSD i-a felicitat pe arboreni pentru că, la alegerile din 2016, au avut încredere într-un candidat tânăr, care, ulterior, a demonstrat de-a lungul anilor că este un primar foarte bun.

Gheorghe Șoldan - Politicienilor le place să se laude cu realizările primarilor
Gheorghe Șoldan – Politicienilor le place să se laude cu realizările primarilor

Nu mai departe de luna trecută, Dan Tiperciuc a obținut la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțare în valoare de 18.505.635 de lei (prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”), proiect prin care, în comuna Arbore, vor fi acoperiți încă 20 de kilometri cu rețea de apă și canal.
De asemenea, tot în prima jumătate a acestui an, primarul din Arbore a obținut finanțare pentru realizarea a 35 de kilometri de rețea de distribuție a gazelor naturale, iar în prezent are în derulare mai multe proiecte de modernizare drumuri, inclusiv DJ 178, preluat în administrare.
Moment de reculegere în memoria Ioanei Tiperciuc
Primul moment din cadrul programului artistic a fost cel al Ansamblului ”Luca Arbore” din localitate, ansamblu din care a făcut parte Ioana Tiperciuc, una dintre victimele cumplitului accident de zilele trecute, de la Dorna Candrenilor.
Copiii și tinerii din cadrul ansamblului nu au dansat pe scenă, însă au ținut să fie prezenți pentru a ține un moment de reculegere.

Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț
Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț

Aș fi vrut ca astăzi să urce pe scenă și Ioana Tiperciuc, așa cum o făcea la fiecare eveniment al nostru, însă Dumnezeu a decis să fie printre îngeri”, a completat primarul din Arbore.
Îndemnul primarului Dan Tiperciuc pentru toți cei prezenți a fost să se bucure de fiecare clipă: „Dacă tot ați venit până aici, uitați de poverile de pe umeri și încercați să trăiți emoția generată de tot ce înseamnă tradiție și folclor, pentru că timpul trece și noi nu-l putem opri
Gheorghe Flutur: “Eu îs unul dintre cei care v-am stricat toloaca ani la rând”
La aproximativ o oră de la începerea evenimentului, a ajuns la Zilele Comunei Arbore și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care, după ce a discutat cu o parte dintre oamenii prezenți, a fost invitat pe scenă, alături de primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, să le spună câteva cuvinte localnicilor adunați să vadă spectacolul folcloric.

Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore

Eu cred că așteptați muzica, nu politrucii să vă grăiască. Domnule primar, dacă ar putea să vorbească toloaca asta de balurile și strânsorile de acum 20-30 de ani… Eu îs unul dintre cei care v-am stricat toloaca ani la rând. Dacă vreți să-mi cereți despăgubiri, acum e momentul”, a glumit președintele Consiliului Județean.
Gheorghe Flutur l-a felicitat pe primarul Tiperciuc pentru organizare, dar și pentru proiectele deja finalizate, cât și cele aflate în lucru, subliniind în mesajul său importanța păstrării autenticului, straiul popular și obiceiurile din Bucovina.

Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore

Pe scena evenimentului au urcat zeci de dansatori și cântăreți de muzică populară, reprezentând ansambluri din Iaslovăț, Cajvana, Solca, Frătăuți, Horodnic de Jos, Mănăstirea Humorului, Putna, Poieni Solca, Suceava.
Prima zi din cadrul Zilelor Comunei Arbore s-a încheiat cu concertul artistului Vescan, ale cărui hituri sunt în topurile muzicale din România.

Senatorul Ioan Stan
Senatorul Ioan Stan
… Eu îs unul dintre cei care v-am stricat toloaca ani la rând. Dacă vreți să-mi cereți despăgubiri, acum e momentul”
… Eu îs unul dintre cei care v-am stricat toloaca ani la rând. Dacă vreți să-mi cereți despăgubiri, acum e momentul”
Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț
Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț
Deputata Mirela Adomnicăi
Deputata Mirela Adomnicăi
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț
Sosirea alaiului de gospodari de la Iaslovăț
Gheorghe Șoldan - Politicienilor le place să se laude cu realizările primarilor
Gheorghe Șoldan - Politicienilor le place să se laude cu realizările primarilor
Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore
Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore
Târg de tradiții și produse populare la Zilele Comunei Arbore

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina

Primăria Cajvana a pregătit de „Zilele orașului” o paradă a portului popular, spectacole de excepție și premierea elevilor și sportivilor

Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”
Pe 12 și 13 iulie, în orașul Cajvana va avea loc o nouă ediție a festivalului „Din stejar, stejar răsare”