A devenit deja o tradiție organizarea de târguri în preajma marilor sărbători creștine pentru ca oamenii să-și procure cele necesare, ”misiunea” păstrării acestor obiceiuri fiind însușită și de școlile din județ.
Astfel, în cea de-a patra zi a programului „Școala altfel”, sala de sport a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” Suceava a forfotit de sute de elevi, profesori și părinți, cu toții luând parte la Târgul de Florii, expoziție cu vânzare ce a ajuns la cea de-a VI-a ediție.
Micii artizani ai școlii au expus obiecte decorative diverse, de la picturi, felicitări, măști, ouă încondeiate, coșulețe, până la lucrări din pânză și lemn sau obiecte obținute din materiale reciclabile, plastic ori hârtie. În rodul muncii elevilor s-au regăsit atât aspecte ce țin de tradiția locală, cât și elemente specifice marii sărbători creștine care se apropie.
Nu au fost uitați nici pofticioșii, micii comercianți pregătind standuri doldora de bunătăți ale căror gust, aspect și miros au îmbiat cumpărătorii. Preparatele au surprins prin ingeniozitate, dovadă stând „brioșele făurite de mâna unei zâne”, „clătitele gustoase săvârșite de un prinț îndrăgostit” sau „prăjiturile realizate de mâna unei contese”.
Expozanții nu au trebuit să aștepte prea mult până să apară și primii clienți, sala de sport transformându-se, în scurt timp, într-un adevărat furnicar.
Peste 600 de elevi s-au implicat în acțiunea de joi
Prof. Constantin Sîrghi, directorul unității, a arătat că la această ediție a Târgului de Florii s-au implicat peste 600 de elevi ai unității. Oferta tot mai generoasă de la an la an și implicarea elevilor a fost remarcată și de reprezentanții instituției.
„Elevii au reușit să-și pună în valoare micile lor creații și apreciem faptul că mulți dintre aceștia vin cu produse realizate chiar de ei. Cu prilejul acestei acțiuni, elevii au ocazia de a socializa, de a participa la o activitate diferită, de a învăța să-și negocieze prețul produselor și de a estompa distanța care se află între catedră și bancă, respectiv dintre elevi și profesori”, a evidențiat prof. Constantin Sîrghi.
Acesta a mai menționat că este plăcut surprins și de prezența din ce mai numeroasă a părinților și a locuitorilor din zonă care au răspuns afirmativ invitației de a participa la eveniment.
Elevii au propus produse la prețuri rezonabile
Având deja experiența târgurilor organizate anii trecuți și dobândind oareșice spirit antreprenorial și concurențial, elevii și-au făcut și strategii de atragere a potențialilor clienți, organizând tombole cu premii tentante. Totodată, cei mai mulți dintre ei au mizat pe prețurile mici, pornind de la 50 de bani, iar alții și-au pus straie populare pentru a atrage cumpărători.
Ionuț, elev al școlii, spune că pentru a avea mai mulți clienți „zâmbim mult și suntem fericiți”, iar Andra Chișcan, din clasa a V-a A, spune că face complimente vizitatorilor pentru ca aceștia să vină la standul său.
A VI-a ediție
Târg de Florii, la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava
