Târg de carte, la Universitatea din Suceava

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) organizează în zilele de 26 și 27 mai, între orele 9:00-17:00, a III-a ediție a Târgului de carte. Vor participa editurile/librăriile Tritonic, Matrix, Junimea, Lumen, Tipo Moldova, Cărturești, Sedcomlibris. Târgul de carte se va desfășura în holul corpului A al Universității, iar în cadrul manifestării vor avea loc lansări de carte și omagieri ale personalităților locale. Astfel, joi, 26 mai, ora 16.00, la sala de lectură „Mihail Iordache”, corp A, va avea loc omagierea scriitorului Nicolae Cârlan, în prezența domnilor profesori Mircea A. Diaconu, Rodica Nagy, Iulia Murariu, Mihai Iacobescu. Manifestarea se înscrie în seria de activități „Omul și cartea”, organizate periodic de Biblioteca USV.
Editura Junimea va organiza vineri, 27 mai, la ora 12.00, în sala de lectură „Mihail Iordache”, corp A, o întâlnire intitulată „Amiaza cărților junimiste”, unde sunt invitați prietenii și colaboratorii editurii, ocazie cu care vor fi prezentate cărțile semnate de Tucu Moroșanu, Ion Paranici, Ioan Popoiu și Emanoil Rei. De asemenea, va avea loc lansarea ultimelor numere din revista SCRIPTOR. Prezintă Liviu Papuc și Lucian Vasiliu de la Editura Junimea din Iași, iar amfitrionul întâlnirii va fi prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu.

Recomandări

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Ovidiu Vintilă a primit premiul „Cartea Reprezentanței Suceava” din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru volumul „Maki Haku”

„Lăcomia Cocoșului”, expoziție cu ilustrație de carte pentru copii semnate de Ana-Maria Ovadiuc AMO, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

Poetul și eseistul Ovidiu Vintilă și-a lansat cel mai recent volum, „Valiza de lemn”, la Târgul de Carte Gaudeamus