Lupul paznic la oi

Târg de animale clandestin la Arbore, sub ochii polițiștilor



Târg de animale clandestin la Arbore, sub ochii polițiștilor
Târg de animale clandestin la Arbore, sub ochii polițiștilor

– Într-un spațiu improvizat, printre noroaie și mizerii sau direct din mașini sau căruțe, de 3 săptămâni, comercianți de ocazie vând animale fără nici un act
Animale fără acte vândute printre noroaie și din căruțe, într-un spațiu improvizat, pe malul pârâului Solcuța, cam asta se întâmplă la Arbore de vreo trei săptămâni, de când veterinarii au închis târgul de animale din localitate din cauză că acesta nu îndeplinea condițiile minime de funcționare.
Mergând pe principiul că legea există pentru a fi încălcată, comercianții de animale nu au mai intrat în oborul închis, dar și-au ales de la sine putere un spațiu mai ferit, în apropiere de cursul de apă, unde se adună miercurea (ziua de târg) cu căruțe și mașini și cu animale pe care le vând. Toată operațiunea are loc de vreo trei săptămâni, chiar sub ochii polițiștilor din comună și pe un teren ce aparține Primăriei.
Ieri dimineață aceștia au venit cu purcel, cățel și viței în oborul improvizat să facă niște bani din vânzarea de animale, deși toți erau conștienți că fac o ilegalitate. Pe la ora 6:00, terenul din apropierea pârâului a început să se umple de comercianți, chiar dacă vremea era ploioasă, iar „oborul” arăta ca o mlaștină. Oamenii vindeau prin noroaie animalele aduse la „târg” cu mașina sau căruța și motivau că „trebuie și ei să trăiască din ceva”. Vânzătorii nu își puneau nici un fel de întrebare asupra stării de sănătate a animalelor aduse de ei și nici nu își băteau capul cu lucruri precum sănătatea publică.
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava (DSVSA) a închis în luna mai târgul de animale de la Arbore, după ce aici au fost depistate grave nereguli. Administratorul târgului, în speță Primăria Arbore, a fost amendată cu 15 milioane de lei pentru haosul ce domnea în târg și în imediata apropiere a acestuia.
– Polițist la cumpărături în oborul improvizat
Ieri dimineață, polițiștii păzeau cu zel piața din Arbore, unde se vindeau de la zarzavaturi la covoare. Bineînțeles, în târg nu se vindeau animale, pentru că se știe că „e interzis”. La câteva sute de metri mai jos de piață însă, după ce intrai pe o uliță, descopereai că oamenii își vând senini animalele, fără ca nimeni să îi deranjeze, pe un teren public.
La un moment dat a apărut un polițist prin zonă, dar nu să îi ia la întrebări pe comercianți, ci pentru a face rost de un purceluș, animalul fiind luat în ocrotirea organului legii chiar sub ochii reporterului „Monitorului”. Pe la ora 8:00, s-a dat zvon printre comercianți că ar fi bine să se strângă „marfa”, pentru că „e control”. Am crezut inițial că oamenii s-au speriat de faptul că vor ajunge pe la ziar, sau că, în sfârșit, vin polițiști să facă ordine, dau nu a fost așa.
Zvonul a fost dat pentru că trebuia să apară un echipaj al DSVSA Suceava și mai mulți jandarmi de la Rădăuți, pentru a face ordine. Așa se face că doar în câteva minute, până la venirea „controlului”, comercianții s-au împuținat. Cei rămași însă, s-au arătat dârzi, pe poziții, și cu siguranță, dacă nu ar fi fost însoțit de mai mulți jandarmi, șeful Serviciului Control Alimente al DSVSA – doctor Vasile Semeniuc, ar fi fost luat la bătaie.
– Reclamații, explicații puerile și asigurări că se vor lua măsuri dure
Oamenii care locuiesc în apropierea oborului improvizat spun că au sesizat Poliția și Primăria din localitate că sunt vândute ilegal animale și chiar sacrificate lângă porțile lor, dar nimeni nu a luat vreo măsură până acum.
Echipa DSVSA a descins ieri în zonă în urma unei sesizări pe cale localnicii, în disperare de cauză, au făcut-o la Agenția națională Sanitar Veterinară. Oamenii se plâng de faptul că în vecinătatea gospodăriilor în care locuiesc există acest focar de infecție și cer ca oborul improvizat să dispară. Reclamanții nu au dorit să le apară numele în ziar pe motiv că vor avea probleme cu polițiștii și că vânzătorii le-ar putea face mari probleme.
Primarul din Arbore, Gheorghe Tiron, s-a arătat ieri surprins că pe un teren public se face comerț ilegal cu animale și a explicat că primăria nu poate face ordine acolo, iar poliția din localitate are prea puține cadre să mai intervină și în zona menționată. Gheorghe Tiron a spus că la solicitarea consilierilor locali s-a decis cu ceva vreme în urmă concesionarea oborului ce funcționa în Arbore și că în acest sens s-au făcut și carnetul de sarcini, dar că ulterior, consilierii au revenit asupra deciziei lor și nu s-a mai făcut nimic. Spațiul cu pricina nu a fost amenajat corespunzător, fapt pentru care a rămas fără autorizație de funcționare.
Șeful de Post de la Poliția Arbore, Petru Pîslaru, ne-a explicat, la rândul său, că au fost sesizați în legătură cu sacrificări de oi în zonă, dar că polițiștii nu au știut ieri că oamenii au venit să vândă animale în oborul improvizat și asta pentru că aceștia s-au adunat de pe la ora 6 dimineață.(!)
Când a auzit de prezența unui polițist cu un purceluș în mână, chiar în zona cu pricina, șeful de post a replicat că este posibil să fi fost vorba despre un agent de prin localitățile învecinate.
În schimb, Petru Pîslaru a dat asigurări că de săptămâna viitoare polițiștii vor lua măsuri dure pentru stoparea comerțului ilegal cu animale, fiind conștienți că astfel apără sănătatea publică. Acesta a spus că ieri s-a decis ca în fiecare zi de miercuri să se interzică intrarea în comună a transporturilor cu animale din afara localității, târgul fiind închis și că se vor pune bariere pentru a stopa accesul comercianților în zona de lângă râu. „Dacă o să veniți săptămâna viitoare, veți vedea că am luat măsuri și că nu se va mai repeta situația de astăzi dimineață”, a dat asigurări șeful de post ieri după amiază.
În control, cu camera de filmat
Până una alta, comercianții ilegali vor fi identificați grație faptului că veterinarii au avut inspirația să vină în control cu camera de luat vederi și au înregistrat și numerele de înmatriculare ale autovehiculelor. Vasile Semeniuc ne-a declarat că proprietarii mașinilor vor trebui să dea explicații de unde provin animalele și despre starea acestora de sănătate, și că vor fi amendați.
Veterinarii se declară indignați că, în condițiile în care Uniunea Europeană a impus criterii stricte pentru integrarea României în ceea ce privește domeniul siguranței alimentelor și al sănătății animalelor, și în ciuda controalelor sistematice, cetățeni din localități precum Arbore nu respectă nici o normă, și după bunul plac, își vând animalele în condiții improprii și fără documente, atentând astfel la sănătatea publică. Mai mult, aceste ilegalități pot avea ca efect răspândirea unor boli contagioase grave la animale.



Recomandări

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă
Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj

Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj
Arme de vânătoare și capcane pentru vânat, ridicate de polițiști de la un grup de vânători care ar fi participat la braconaj

20 de căsuțe roșii și albe, puse la dispoziția comercianților și meșterilor populari, la Târgul de Crăciun din centrul Sucevei

20 de căsuțe roșii și albe, puse la dispoziția comercianților și meșterilor populari, la Târgul de Crăciun din centrul Sucevei
20 de căsuțe roșii și albe, puse la dispoziția comercianților și meșterilor populari, la Târgul de Crăciun din centrul Sucevei