Figura emblematică a literaturii ucrainene, Taras Șevcenko rămâne una dintre cele mai importante personalități culturale ale Ucrainei. Poet, artist și gânditor, Șevcenko este considerat poetul național al Ucrainei și un simbol al luptei pentru libertate, identitate națională și demnitate culturală. Opera sa, profund ancorată în tradițiile și suferințele poporului ucrainean, a influențat generații întregi și continuă să fie evocată de comunitățile ucrainene din întreaga lume.
În România, comunitățile ucrainene marchează anual memoria marelui poet pe parcursul întregii luni martie. În acest context, duminică, 15 martie, Filiala Suceava a Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), împreună cu Organizația locală UUR Negostina și Școala Gimnazială Negostina, au organizat o amplă manifestare dedicată împlinirii a 212 ani de la nașterea poetului.
Evenimentul, desfășurat în localitatea Negostina, județul Suceava, a fost structurat în patru momente principale. Manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire oficiată în fața bustului poetului Taras Șevcenko de către preotul Petrașuc Daniel. A urmat ceremonia de depunere de flori din partea inițiatorilor, a invitaților și a reprezentanților autorităților locale și județene: Prefectura Județului Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Uniunea Ucrainenilor din România, Colegiul Vocațional Pedagogic „Osyp Makovyi” Cernăuți, Ucraina, Primăria Bălcăuți, Primăria Siret și Filiala UUR Suceava.
Programul a continuat cu masa rotundă intitulată „Taras Șevcenko – marele cobzar al poporului ucrainean”. Activitatea a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei, urmată de o rugăciune de binecuvântare rostită de preotul Daniel Petrașuc, Parohia Bălcăuți, și preotul Cârstean Ionuț, Parohia Gropeni. În cadrul evenimentului au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților județene și locale, care și-au exprimat respectul și aprecierea pentru cultura ucraineană: Bogdan George Păstrăv și Camelia Damian, subprefecții județului Suceava, Petru Crăciun, inspectorul școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Ilie Sauciuc – președintele Filialei UUR Suceava, Petru Iulian Chideșa – primarul comunei Bălcăuți, Adrian Popoiu – primarul orașului Siret, Mihaela Pintrijel – directorul Școlii Gimnaziale Bălcăuți și Daniel Serdenciuc – membru al Consiliului UUR și președinte al Filialei UUR Iași. Sesiune de comunicări științifice a fost susținută de specialiști din domeniul educației: prof. Eusebie Fraseniuc, prof. Anca Știubianu, Școala Gimnazială Negostina, prof. Mirabela Carpiac, Scoala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret, prof. Delia Martineac, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava și prof. Valentina Farus, Colegiul Vocațional Pedagogic ”Osyp Makovyi” Cernăuți, Ucraina.
La manifestare au participat numeroși reprezentanți ai comunității ucrainene din județul Suceava: Niculina Clapon, prim-vicepreședinte UUR, Nicolae Ciocan, vicepreședinte, Brândușa Peslari, vicepreședinte, Cristina Chideșa, secretar, Constantin Popescul, președintele Organizației UUR Siret, Gheorghina Nicolaișen, președintele Organizației UUR Gropeni, Zirca Ianoș, consilier local în cadrul Primăriei Siret și Petru Șoiman, consilier local în cadrul Primăriei Bălcăuți.
Ultima parte a manifestării a adus emoție și sensibilitate în rândul participanților printr-un program artistic inspirat din creația lui Taras Șevcenko. Poezia și mesajul marelui poet au fost transmise prin recitare, interpretare vocală și instrumentală, dar și prin montaje literar artistice. În fața publicului au evoluat studentele Anastasia Unku și Anastasia Kudrik de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava, elevele Maria Cârstean, Iustina Diaconescu, Marta Shendyruk, Ana-Maria Haureș, Maria Couțun, grupuri de elevi ai Școlii Gimnaziale Bălcăuți și ai Școlii Gimnaziale Negostina, dar și reprezentanții Colegiului Vocațional Pedagogic „Osyp Makovyi” din Cernăuți.
Prin această manifestare, organizatorii au dorit să comemoreze și să promoveze moștenirea literară lăsată de Taras Șevcenko, reafirmând rolul său de simbol al libertății, identității naționale și unității spirituale a poporului ucrainean.
Prof. Delia Martineac






