Țăranii care vor să vândă în piețe produse alimentare, precum laptele și ouăle, trebuie să fie înregistrați la autoritatea veterinară și să respecte condiții de igienă și etichetare, de la 1 februarie, aceștia urmând să fie controlați în perioada următoare. „Verificările vor începe în perioada următoare, mai întâi pentru o evaluare, ca să vedem câți s-au înregistrat, ce nereguli și dificultăți sunt, ce nu este clar și apoi vom vedea ce decizii vom lua, pentru că totuși este o prevedere care afectează foarte mulți oameni”, au declarat reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Micii producători pot vinde de la 1 februarie produse alimentare de origine animală (cum ar fi lapte, ouă, carne, pește) în piețe, târguri sau expoziții, la nivel național, doar dacă s-au înregistrat la autoritatea sanitar-veterinară și dacă respectă anumite condiții de igienă, potrivit unui ordin al ANSVSA.
Astfel, produsele trebuie să provină de la animale, păsări sau albine sănătoase și să fie manipulate numai de persoane sănătoase, pentru a reduce riscul transmiterii vreunei boli. Totodată, produsele trebuie să fie autentice (nefalsificate), fără anomalii de miros, aspect sau consistență și fără să fie transportate sau prezentate în ambalaje murdare, ruginite sau improprii.
Producătorii trebuie să aibă grijă să identifice produsele printr-o etichetă în care să menționeze date referitoare la producător, denumirea produsului, originea, data obținerii, condiții de păstrare și, după caz, alte informații necesare consumatorului.
Inițial prevederea trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie, dar Autoritatea Veterinară a prelungit cu o lună termenul, pentru a derula o campanie de informare printre producători și a le da acestora mai mult timp să se înregistreze.