– Pentru că li s-a spus că nu vor primi bani europeni și nu vor mai putea vinde produsele în piețe decât dacă sunt atestați profesional în ceea ce fac, bătrânii s-au apucat de cursuri
– În orașul Milișăuți, zonă recunoscută pentru murăturile produse, la fiecare sfârșit de săptămână, școala este luată cu asalt de 57 de cursanți, majoritatea trecuți de prima tinerețe
– Deși nu știu exact cum se chemă cursul pe care îl urmează, și nu prea realizează la ce le va ajuta, ei nu sunt reticenți față de ceea ce fac, auzind că fără curs nu-și vor mai putea vinde varza în piețe
Se întorc pe băncile școlii la bătrânețe. Deși cresc animale și cultivă terenuri agricole de când se știu, țăranii s-au apucat să învețe cum se face agricultura performantă la vârsta a treia.
Mai de voie, mai de nevoie, aceștia învață cum se mulge vaca, cum să seamănă porumbul sau cum se păstrează varza murată. O fac pentru că au auzit că dacă nu obțin o diplomă de fermier își pot lua adio de la banii europeni sau de la vânzarea produselor obținute în piețe. Ei se perfecționează în meseriile de crescător de animale, lucrător în cultura plantelor și a legumelor de câmp, apicultor, sau lucrător în agroturism.
– „Despre arat, discuit și semănat”
În momentul de față, cei mai mulți cursanți din județul Suceava se găsesc în orașul Milișăuți. Ei urmează cursul de lucrător în cultura plantelor și a legumelor, specialitate aleasă datorită specificului zonei, recunoscută pentru murăturile produse. În fiecare săptămână, cei 57 de elevi, tineri și bătrâni deopotrivă, împărțiți în două serii, se adună la școala din localitate și participă la cursuri. Ieri dimineață, pe la ora 10.00, cursurile erau în plină desfășurare. Activitatea intensă din incinta unității de învățământ se putea intui ușor chiar de afară, pereții școlii din localitate fiind sprijin pentru bicicletele celor veniți la curs. Sala în care se desfășoară orele era plină ochi, în jur de 30 de femei și bărbați stând cuminți în bănci și notându-și conștiincioși ceea ce le spune doamna inginer. Unii cursanți sunt tineri, au în jur de 30 de ani, în timp ce majoritatea sunt trecuți de prima tinerețe, având 50 sau 60 de ani. Cel mai bătrân cursant are 64 de ani, și, în ciuda vârstei, este printre cei mai activi învățăcei. Timp de mai bine de o oră, profesoara, inginera Didina Nițuleac, a expus lecția la zi, „Despre arat, discuit și semănat”. Oamenii au putut afla cum trebuie semănat porumbul, cum se reglează cantitatea de sămânță, sau cum se face proba semănătorii.
– „Nu, nu, nu scrieți, acum fiți atenți la mine!”
Parte din curs trebuie scris în caiet, în timp ce restul informațiilor sunt doar expuse verbal. Profesoara întâmpină probleme seriose la acest capitol, oamenii scriind când nu este necesar și invers. Din această cauză, doamna inginer devine ușor nervoasă. „Nu, nu, nu scrieți, acum fiți atenți la mine!”, sau „Notați, notați, acum!”. După ce expune lecția, profesoara trece la discuții, punându-le întrebări oamenilor despre lecția anterioară, în care s-a discutat despre legumicultură. Deși recunosc că nu prea au citit lecția acasă, cu caietele în față, oamenii răspund la întrebări în cor. După aproximativ 10 minute de recapitulări lecția se termină, profesoara mulțumindu-le celor prezenți pentru că au venit la ore și amintindu-le să citească și acasă lecția predată.
– „Facem cursul, poate vom fi plătiți mai bine”
Imediat după încheierea cursului am stat de vorbă cu cei prezenți în sală. Nu știu exact cum se chemă cursul pe care îl urmează, nu prea realizează la ce le va ajuta, dar nu sunt reticenți față de ceea ce fac. „Deci, pentru, cum să vă spun, pentru pregătirea țăranilor, ca să facem agricultură performantă venim aici. Mai știm noi ce trebuie făcut, dar numai bătrânește, ca la țară. De-acuma o să lucrăm mai performant”, spune, cam nesigur pe el, Ion Strelciuc, în vârstă de 52 de ani, din Milișăuți. Lipită de el, în aceeași bancă, stă și Ina Cescu, o bătrân trecută de 60 de ani. „Am venit să învățăm măcar la bătrânețe. Mai învățăm, ne mai uităm… Venim și noi aici ca să facem cursul, poate vom fi plătiți mai bine”, spune femeia. Inginera care predă cursul ne lămurește mai bine în legătură cu scopul cursului. „Oamenii vin aici să afle noi tehnologii de cultivare și să primească o diplomă obligatorie dacă mai vor să mai meargă în piață să-și vândă marfa. În plus, se aude că fondurile europene vor ajunge doar la cei care au un minim de pregătire pentru ceea ce fac”, ne-a explicat Didina Nițuleac.
– „Teoria ca teoria, practica ne omoară!”
Inginerul care se ocupă de instruirea agricultorilor din Milișăuți își va duce cursanții și la ore practice. Oamenilor li se va arăta cum se face arătura performantă, cum se reglează un plug sau cum se fac însămânțările (această parte a practicii se va face la Grupul Școlar Rădăuți), dar și cum se practică legumicultura modernă, (ceea ce de altfel îi interesează cel mai mult) urmând a fi instruiți practic la o seră la standarde europene. În timp ce femeia ne explică ce și cum cu orele de practică, oamenii din bănci subliniază în cor. „„Teoria ca teoria, practica ne omoară!”
Cei 57 de țărani din Milișăuți și din împrejurimi au început cursul de lucrător în cultura plantelor și a legumelor de câmp pe 20 februarie, și îl vor încheia la începutul lunii iunie cu un examen de absolvire. La examen oamenii vor da un test grilă în care vor trebui să dovedească faptul că au un minim de cunoștințe în domeniul pe care l-au studiat, după care va urma o probă orală, în care vor discuta liber cu comisia care se va întruni special pentru acest moment. La finalul examenului, cei care vor lua notă de trecere vor primi un certificat de atestare profesională în domeniul pe care l-au studiat
– Cursul costă 60 de lei
Posibilitatea de a urma un curs de pregătire în domeniul agriculturii a apărut încă din anul 1999, Oficiul Județean de Consultanță Agricolă Suceava oferind doritorilor posibilitatea de a urma un curs de calificare în meseriile de crescător de animale, lucrător în cultura plantelor și a legumelor de câmp, apicultor, sau lucrător în agroturism. Cursurile au început să fie căutate abia de anul trecut, când nu mai puțin de 936 de persoane din Suceava au început și finalizat un curs de acest gen. În acest an interesul este și mai mare, aproape 500 de țărani începând deja instruirea în domeniul dorit. Cursurile se desfășoară pe parcursul a aproximativ patru luni de pregătire, costând doar 60 de lei.
La cursuri în frunte cu primarul
Printre oamenii din Milișăuți care au urmat un curs de lucrător în cultura plantelor și a legumelor de câmp se numără și edilii șefi din localitate. Primarul Mircea Laurus și viceprimarul Vasile Popescu au urmat cursul anul trecut, urmărind să dea un exemplu tuturor concetățenilor din comună. „Este nevoie mare de acest curs. Vrei o finanțare, vrei să te asociezi, vrei să deschizi ceva, trebuie să ai o minimă specializare. Ce se învață la curs e bine venit, mulți țărani nu știu cum trebuie realizată arătura și multe altele”, ne-a spus primarul Mircea Laurus, mândru că cetățenii din localitatea sa sunt prezenți în număr mare la cursuri





