Țara lui Papură Vodă



Pe acest picior de play, pe-această gură de parai, care este județul nostru, stă și comuna Cornu Luncii. În vara anului 2004, cum stătea ea și se uita în zare după investitori străini, a venit un domn de la județ și i-a spus că trebuie să organizeze alegeri pentru ca cineva s-o conducă spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație. Păi, dacă-i ordin cu plăcere. Pentru că nu i-a spus nimeni că este vorba de alegeri pentru postul de primar, comuna, cu gândul la vremurile de altă dată, a vorbit cu oamenii să-și aleagă un domnitor. Fiindcă tinerii erau plecați la discotecă sau la muncă în străinătate, soarta comunei a fost hotărâtă de șeful de post, preot, directorul de școală, măicuța bătrână cu dinții de lână și de alți săteni care s-au nimerit a fi pe-acasă în ziua alegerilor. Și uite-așa, Petru Vodă a ajuns domnitorul comunei Cornu Luncii. Un domnitor de modă nouă care, în loc de straie voievodale, poartă cămașă chinezească, pantofi de stofă din bazar și, atunci când e frig de crapă pietrele, cămașă de corp și izmene. Bine, am văzut ce poartă Petru Vodă, însă cum se poartă acesta cu oamenii din voievodatul său? Se poartă cum se purtau boierii de viță prea puțin nobilă cu iobagii.
Primarul Petru Vodă a amendat-o cu 90 de milioane de lei (!!!) pe Ana Blănari, o măicuță bătrână cu dinții de lână și cu pensia mică, mică, așa, cam cât mintea la furnică. Femeia, care este vecină că părinții domnului voievod, a fost aspru sancționată fiindcă a construit ceva fără a avea autorizație. Să presupunem că doamna Blănari a greșit, dar aceasta trebuia amendată în halul ăsta? Mă mir că Petru Vodă n-a dat ordin ca Ana Blănari să fie legată de picioare cu capul în jos și să-i fie dat pe la nas cu fum de ardei iuți. Din câte se știe, voievodul Vodă este membru PNL. Poate conducerea partidului îl va chema la ordine pe Petru Vodă ca să dea de pământ cu el până când acestuia îi vor ieși din cap toate fumurile și va renunța la apucăturile sale de boier de viță deloc nobilă. Și mai am o propunere pentru PNL: să-l pună pe primarul Petru Vodă să-și schimbe numele în Papură Vodă.