Mă aflu la volan, într-un cartier ieșean. Circulație lejeră. Stradă cu patru benzi. Merg pe cea de lângă ax, străduindu-mă să nu depășesc fatidica cifră de 50 km. la oră. Din spate, cineva claxonează insistent. Cum nu văd nici un motiv să-mi fie avertismentul adresat, îmi vă de drum. Până la primul stop: roșu. Acolo se instalează lângă mine, pe cealaltă bandă, un băietan tuns zero care mă privește cu milă de la înălțimea unui 4×4 nichelat și șamponat. Îmi face semn să cobor fereastra. Mă execut.
- Moșule, fii atent la mine cât suntem încă pe pace. Dacă ții să dormi cu 50 la oră, treci pe prima bandă.
- Păi, viteza în oraș…
- Ascultă-mă, molie, e dreptul meu să calc legea. Dacă vreau să merg cu o sută la oră, merg cu suta, pe riscul meu. Încă n-ai priceput că e libertate, bă, comunistule? Îmi încalci drepturile, mumie la volan!
Am scăpat doar cu atât, fiindcă am schimbat ascultător banda și mi-am văzut de drum. Dac-aș fi fost la Craiova, polul nesimțirii românești și al justiției chioare, probabil că mă alegeam și cu un scuipat. Ori, mai știi (în patria lui Covei e posibil orice!) te pomenești că încasam și o cotonogeală.
De altfel, sunt sigur că derbedeul din Bănie care l-a ucis pe nefericitul bătrân, bumbăcindu-l pe trecerea de pietoni a gândit la fel: e dreptul lui să nu acorde prioritate, trăim într-o țară liberă, cine nu riscă, nu câștigă. Fără contribuția determinantă a presei, justiția olteană l-ar fi scos, probabil, basma curată! Valul de violență tâmpă ce s-a prăvălit peste România mă tem că are repercusiuni mai complicate și mai adânci. Le-a identificat, încă din antichitate, Cicero: „Niciodată nu s-a produs într-o cetate liberă vreo violență între cetățeni care să nu fi fost îndreptată contra statului.” Indirect, desigur; se compromite ideea statului de drept și, în cazul nostru, ideea de europenitate, se alterează percepția specificului național (român = infractor), se încețoșează perspectivele. Andrei Pleșu vede aceste perspective cât se poate de în negru: „Oricine va putea striga în piața publică orice despre oricine. Relațiile, pilele, bacșișul, vor fi la fel de greu de înlăturat ca și câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie și se vor gândi strict la găștile de partide și la conturile personale.
Toate scursurile vor ajunge vedete, toți derbedeii vor deveni campioni ai dreptății. Vom fi sufocați de proasta creștere, de incultură, de muzica proastă și de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere.” O singură obiecție la adresa acestui text amar – de ce-i proiectat în viitorul al II-lea, câtă vreme presupusele predicții nu-s altceva decât evidente constatări izvorâte din examinarea stărilor de fapt actuale? Nu viitorul rânjește amenințător românilor, ci chiar prezentul (de altfel, Pleșu observă pe bună dreptate că „fundalul a și ocupat avanscena”). A trecut pe locul al II-lea violența latentă din cartierele mărginașe, defulată exploziv în tribuna stadionului, pentru a prelua prim-planul mârlănia agresivă a odraslelor de bani gata, la care se adaugă infracționalitatea tradițională a grupărilor minoritare din viloaiele cu turnulețe.
Citesc declarația unei locuitoare din Ițcani și nu-mi vine să-i dau crezare, pentru că am copilărit în acest cartier cu oameni muncitori, așezați și respectuoși, unde, în parc, cânta fanfara CFR-ului, gara curată-pahar avea sală de cinema și nici vorbă să se petreacă în respectivul perimetru (și-n oricare altul) golăniile de acum. („Seara, încui ușa și nu mai ies din casă. Când latră câinii, mă uit pe după perdele, să văd ce se petrece. Nu am curaj să ies afară. Cândva, în cartier erau oameni cumsecade și aveam liniște. Mi-e dor de acele vremuri”.) Reportajul publicat de „Monitorul” este teribil de trist și întrutotul revoltător. Sigur că rezolvarea nu stă doar în coerciție, ci mai ales în educație. Numai că, din păcate, în stadiul în care ne aflăm, rolul principal revine Poliției, Procuraturii, Justiției, fiindcă nu poți ține ore de dans și bune maniere celui ce tocmai îți dă cu bâta-n cap Și nici să întorci mereu, creștinește, obrazul celălalt. Dacă cei însărcinați cu vegherea respectării legilor nu-și iau misia în serios și, mai ales, dacă nu izbutim întronarea cinstei depline în prestația acestor organe vitale pentru starea națiunii, ajungem (dacă n-am și ajuns) oaia neagră a Europei.