Țara de dincolo de gard

Înainte de 1989, puțini erau cei care primeau acceptul să meargă “dincolo” – un cuvânt folosit de multe ori cu frică, dar care, în majoritatea cazurilor, era rostit cu o ușoară invidie și cu dorința netăgăduită de a ajunge într-o bună zi “dincolo” de granițele țării. Cei mai mulți dintre cei aleși aveau șansa să vadă vecinii din răsăritul European, fie ei ruși sovietici, fie polonezi, cehoslovaci (pe vremea aceea), sau unguri și bulgari. Excursia de grup, sau în puține cazuri, individuală, avea mai totdeauna un dublu scop: turistic și comercial. Mărfuri obținute pe sub mână, de la tricourile și treningurile de la Confecția, la țesăturile de la filatura din Fălticeni, sau la șunca presată de tip ham, erau puse la vânzare la colț de stradă, în orașele din țările străine în care românii noștri erau lăsați să meargă. Cu bani obținuți își cumpărau produsele mult visate, ba vreun lanț de aur, ba vreun aparat de fotografiat, sau, de ce nu, mâncarea care se găsea din ce în ce mai greu la noi acasă, pentru că dorința lui Ceaușescu de a plăti datoria externă a Românei, în pofida intereselor financiare mondiale, a condus la o și mai mare izolare a țării noastre, înăuntrul și în exteriorul lagărului comunist.
Astăzi, după 20 de ani de la schimbarea de regim, românii pot călători liberi. Este un sentiment necunoscut de către cei care s-au născut la finalul epocii de aur sau chiar după, și care se bucură acum de dreptul la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene. Astăzi ai ocazia să vezi români în cele mai îndepărtate colțuri ale continentului, iar în marele capitale europene auzi vorbindu-se românește. Indiferent de motivul pentru care se află “dincolo”, la muncă sau pentru turism, deschiderea de care se bucură concetățeni noștri este greu de explicat, însă odată obținută, se pare că greutățile din trecut s-au șters cu buretele de parcă nici nu ar fi fost.
Îmi aduc aminte de frica pe care o trăiam atunci când treceam frontiera de stat, către Ungaria, Bulgaria sau Rusia, frică permanentizată până la începutul anilor 2000, atunci când Guvernul condus de Adrian Năstase a reușit performanța de a ridica vizele pentru românii care circulă în spațiul Schengen. S-au dus astfel zilele și nopțile pierdute în fața ambasadelor de la București, s-a dus în același timp și umilința pe care o simțeai din partea unor cerberi care eliberau vizele. Acum, trecerea din România în Ungaria și mai departe în Austria, Germania, Olanda și Belgia se face fără a fi simțită, pentru simplul fapt că frontierele de stat în interiorul Uniunii Europene au dispărut complet. Trebuie să ai o acuitate vizuală foarte bună pentru a identifica indicatoarele rutiere care anunță terminarea sau începutul unui alt stat, pentru că a trece din Olanda în Belgia este similar cu a trece de la Bunești la Cumpărătura. Statele puternice de pe glob au câștigat enorm și s-au dezvoltat tocmai datorită deschiderii de care au dat dovadă și spre interior și spre exterior, dând posibilitatea propriilor cetățeni de a descoperi ce se întâmplă “dincolo”, în comparație cu ceea ce se întâmplă în ograda lor.
Iar pentru noi, dreptul la libera circulație a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor, denumite generic dreptul celor patru libertăți de circulație, se pare că reprezintă cam singurul câștig clar pentru țara noastră pe termen scurt.
Săptămâna trecută am dus un grup de 63 de suceveni în Parlamentul European tocmai pentru a vedea cu ochii lor ceea ce se întâmplă “dincolo” și pentru a aduce și la noi acasă modelul de dezvoltare european.