Abonată la dosare penale

Tanti Margareta, bătrâna care la 90 de ani cutreieră fraudulos țara cu trenul și mai face și bani din asta



Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București
Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București

Polițiștii de la Secția Regională Transporturi București le-au prezentat recent colegilor de la Evenimentul Zilei o statistică legată de persoanele din țară care circulă de ani de zile fraudulos, cu tichetele gratuite acordate de CFR veteranilor de război. Una dintre cele mai vechi cliente ale polițiștilor și de departe cea mai în vârstă se numește Margareta Drăgan, are 90 de ani și este din comuna suceveană Valea Moldovei.
Bătrâna are întocmite dosare penale pentru călătorii frauduloase încă de acum aproape zece ani, iar numele ei apare în dosare care au fost deja judecate la instanțele sucevene. Zeci de cupoane de călătorie gratuite utilizate de Margareta Drăgan au fost anulate prin decizie a instanței pentru că au fost folosite în fals, iar femeia a fost condamnată într-un dosar la plata a 1.945 de lei, sumă cu care Ministerul Transporturilor s-a declarat parte vătămată.
Tanti Margareta merge „la băiat, la București”
Reporterii Monitorului de Suceava au găsit-o pe Margareta Drăgan în Gara Burdujeni luni, puțin înainte de ora 12.00. Apare aproape în fiecare zi în gară, în preajma orelor la care pleacă trenuri de lung parcurs, în special spre București. O găsim pe tanti Margareta lângă casa de bilete, chiar în timp ce racola potențiali clienți. Bătrâna avea după ea două plase albastre și o poșetă. În plase are probabil haine de schimb și mâncare pentru drumul destul de lung care o așteaptă, mai ales că de fiecare dată se întoarce tot cu un client.
Din start remarcăm că bătrâna este o femeie foarte lucidă pentru vârsta sa. Când vede camera de luat vederi și este întrebată de dosare penale își spune varianta pe care probabil a repetat-o de zeci de ori.
„Merg la băiat la București, nu mă plimb, am 91 de ani, dacă fac un drum, după aceea o săptămână stau în repaus, nu merg toată ziua, nu este adevărat”, spune bătrâna.
Femeia ne povestește că a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani pe 9 martie anul acesta, iar la București a fost ultima oară înainte de Paște, tot la băiatul său. În realitate, numai în ultima săptămână polițiștii de la Serviciul Transporturi au văzut-o în repetate rânduri în zona casei de bilete, în căutare de clienți, la trenurile de zi sau de noapte ale CFR.
Circulă cu biletele celor care zac la pat, dar rar, că o doare capul de la soare
Nonagenara este nevastă de veteran de război și prin lege are dreptul la șase călătorii gratuite pe an, cu însoțitor. Chiar femeia recunoaște însă că nu circulă doar cu tichetele ei.
„Când nu am tichete mă duc la centru, la Suceava, lângă piață (n.r. la sediul Asociației Veteranilor de Război) și spun că m-aș mai duce la băiat, la București. Plătesc o cotizație și îmi dă bilete de la cei care zac la pat și așa mai merg și eu câte un drum, dar rar, că tare mă doare capul de la soare ”, spune femeia.
Dosare penale și prejudicii de mii de lei
Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava o știu de ani de zile pe Margareta Drăgan. Și mai bine o știu casierele de la casele de bilete și nașii de pe trenurile de lung parcurs. Într-un dosar penal instrumentat de Serviciul Județean de Poliție Transporturi Suceava bătrâna a fost pusă sub acuzare pentru că a solicitat avizarea la casele de bilete din Gura Humorului și Botoșani, fără drept, a 75 de bilete pentru veterani, prejudiciul calculat fiind de 4.568 de lei. Dosarul este însă vechi de acum câțiva ani. În momentul de față bătrâna este mai degrabă tolerată de toată lumea.
Angajații CFR o privesc în general cu milă și spun că o bătrână nu ar bate atâta drum decât din disperare și sărăcie.
Ce infracțiuni comit veteranii care fac bani din plimbările cu trenurile CFR
Polițiștii de la Secția Regională de Transport București spun că persoanele care se ocupă cu astfel de afaceri ilegale comit infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals privind identitatea. Asta pentru că folosesc tichetele gratuite care au fost atribuite altor veterani. De multe ori s-a constatat că tichetele erau pe numele unor titulari decedați, fapt care nu miră în condițiile în care Margareta Drăgan circulă cu biletele celor „care zac la pat”.
„Infracțiunile pe care le-am constatat sunt: utilizarea unor legitimații false, folosirea frauduloasă a unei legitimații de călătorie pe numele altor persoane, folosirea unor documente contrafăcute sau folosirea biletelor fără drept, în numele altor persoane”, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, comisarul-șef Marin Motoc, directorul Direcției de Poliție Transporturi din România.
Având în vedere vârsta persoanelor care comit astfel de infracțiuni, de multe ori acestea sunt tolerate. În cele mai multe cazuri bătrânii nu au bunuri pe numele lor, astfel că, deși au de plătit prejudicii în urma unor decizii ale instanței de judecată, în realitate nu returnează nici un leu.
Conform EVZ, până în prezent, un singur beneficiar de legitimație de veteran a fost condamnat la închisoare cu executare. Este vorba de un anume Dan Puțan, care a primit doi ani de închisoare, în octombrie, anul trecut, în urma unei decizii a Judecătoriei Buftea.
Călătorii, ademeniți cu „reducere de 50%” din prețul biletului
Veteranii de război ori văduvele acestora care își asigură un venit din astfel de călătorii abordează călători care pleacă pe distanțe lungi și le propun să meargă cu ei, ca însoțitori, de regulă la jumătate din prețul biletului la casieria CFR. Așa se face că un călător care acceptă târgul poate merge de la Suceava la București cu 40-45 de lei, ba mai mult și la vagonul de clasa I. Bătrâni ca Margareta Drăgan caută doar călători pe distanțe lungi și foarte lungi, iar statisticile poliției arată că femeia și-a tot schimbat de-a lungul timpului locul de racolare a clienților. O bună perioadă de timp s-a mutat la Botoșani, de unde racola călători la trenurile spre capitală.
În cazurile în care polițiștii fac controale în tren, călătorii respectivi sunt amendați pentru că nu sunt însoțiți de titularul carnetului de veteran. Amenzile pentru cei care călătoresc fraudulos în acest mod sunt între 100 și 500 de lei. Cum însă astfel de controale se fac foarte rar, de cele mai multe ori totul se termină cu bine atât pentru călători, cât și pentru bătrână.
Personalul CFR nu are de regulă de obiectat nimic împotriva acestor mici afaceri ale bătrânilor, atât din milă, dar mai ales pentru că tichetele respective sunt decontate de compania de căi ferate de la Ministerul Transporturilor.



Bătrâna de 91 de ani completând tichete în gară
Bătrâna de 91 de ani completând tichete în gară
Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București
Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București
Margareta Drăgan, la racolat clienți în Gara Suceava
Margareta Drăgan, la racolat clienți în Gara Suceava
Tanti Margareta, bătrâna care la 90 de ani cutreieră fraudulos țara cu trenul și mai face și bani din asta
Tanti Margareta, bătrâna care la 90 de ani cutreieră fraudulos țara cu trenul și mai face și bani din asta
Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București
Margareta Drăgan, pregătită pentru un nou drum la București


Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru