TANGO DEGEABA

Nici o medalie la JO de la Torino! Palmaresul românilor este de-a dreptul jalnic. Când cel mai bun loc în clasamentul unei probe este un amărât de 14, restul scurgându-se către poziția 77, apare ca legitimă întrebarea dacă prestația lotului celor 25 deplasați în Italia nu s-ar încadra mai degrabă la capitolul voiajuri turistice. Pe de altă parte, ne-participarea României ar fi fost inexplicabilă și profund dăunătoare imaginii generale a sportului românesc. Dar, chiar așa? Altă dată, tot mai ciupeam câte-o medalie… Cercetând cu atenție palmaresul, se constată că, de fapt, și la obținerea celor câteva locuri mai de Doamne-ajută, au contribuit doar câțiva dintre cei 25: Zsolt Antal a evoluat în nu mai puțin de 4 probe, Dana Plotogea a fost în concurs și la biatlon, și la ștafetă, și la 7,5 km., și la 10 km, Daniela Oltean a figurat printre concurente și la patinaj viteză, și la 1.000, și la 1.500, și la 3.000 de metri, Mihai Găliceanu, și la schi fond, și la 15, și la 30 km. Și tot așa înainte. De unde se vede că n-avem „senatori de drept” specializați într-o anumită probă și că tot improvizăm, poate, cine știe, iese ceva. Marea deziluzie a constituit-o bobul, probă la care, de bine de rău, deținem o mai veche medalie olimpică. La această ediție, boberii noștri s-au clasat pe locul 24 din 26 (!) la bob 2 pers. și pe 22 din 25 (!) la bob 4. Nici măcar fruntea cozii! În clasamentul pe medalii, evident, România nu figurează. Se va spune că n-avem o tradiție puternică în sporturile de iarnă (așa-i!), că n-avem instalații și echipamente pe măsură (iarăși, așa-i!) și că nici clima României nu prea favorizează sporturile albe. Aici, pot apare îndoieli, câtă vreme au obținut medalii concurenți din Bulgaria, Belarus, Japonia, Cehia, Slovacia. Țări în care cam tot așa bate vântul și la fel se pogoară iarna. Adevăru-i că, la multe dintre probele olimpice, România oferă sportivilor condiții de eprubetă. Avem un campionat intern stimulativ și puternic la patinaj? Și câte patinoare permanente? Câte piste de bob sunt în țară? Există o trambulină omologabilă pentru salturile cu schiurile? Instalațiile de tele-schi sunt uzitate mai ales de amatorii duminicali. Cu săniuța ne-am „dat” toți, în copilărie, dar de-aici și până la performanță e-o distanță ce se parcurge bifând pârtii, piste, competiții de anvergură, ploaie de sportivi legitimați. N-ajung „olimpici” cei ce lunecă, la Poiana Brașov, cu fundul pe sacul de rafie ori punga de plastic – echivalente ale mingii de cârpă din paleoliticul fotbalului. Așa că, nu trageți în pianiști, au făcut și ei ce-au putut. Ne-am dus la Torino ca să ne aflăm în treabă și să nu sară-n ochi o absență impardonabilă. Dacă luăm în calcul costurile acestei deplasări degeaba, atunci s-ar cuveni să adăugăm și fondurile ce le macină tenace tot soiul de federații „de specialitate”. Ar fi interesant de văzut cum sună contractele manageriale ale șefilor Federației de bob și sanie, Hochei pe gheață, Patinaj, Schi biatlon, la capitolul „obiective”. Greu de crezut că diriguitorii acestor sporturi și-au propus ca, la Olimpiadă, s-așeze România în coada tuturor clasamentelor. Dimpotrivă! Pe hârtie, șansele competitorilor noștri vor fi arătat altfel – numai că socoteala (demagogică) din târg nu s-a potrivit cu aceea de acasă. Și nici nu prea cred că, la noi, sporturile de iarnă ne vor aduce prea curând lauri internaționali. Munții noștri pârtii poartă, numai că se cer amenajate și dotate corespunzător. S-ar cuveni s-avem barem o stațiune montană profilată pe performanță în sporturile de iarnă și nu doar pe încasări de la schiorii de duminică și de la „socializările” galante de vineri spre sâmbătă. Din multe puncte de vedere, Vatra Dornei pare cea mai îndreptățită să aspire la astfel de rang, dar câte investiții ar pretinde schimbarea la față a stațiunii, deocamdată gazdă (bună) a schiului blajin și a mondenităților din „serbările zăpezii”! Până când n-om avea tot ce trebuie, n-are rost să-i urechim pe turiștii de la Torino. Atâta pot. Vrem mai mult? Să oferim mai mult.