TANGO-ASFALT

Prin 1967, mă aflam în Elveția, de unde urma să transmit la radio meciul Naționalei României. Ca orice român scăpat 48 de ore dincolo de cortina de fier (soseam, cu echipa, sâmbăta dimineața și plecam duminică seara) am căutat să văd cât mai mult, dormind cât mai puțin. Așa se face că sâmbătă, mult după miezul nopții, hălăduind pe străzile din Zurich luminate „a giorno”, am dat peste o scenă ciudată: un camion cu asfalt lichid, precedat de o mașină mică și de un mini-compresor, înaintau la pas; când opreau, când porneau din nou, într-o procesiune greu de înțeles pentru mentalitatea unui balcanic. Despre ce era vorba: asfalt-controlorii elvețieni din autoturismul cu girofar căutau cea mai mică știrbitură ivită în asfalt, spre a fi imediat acoperită. Mi s-a spus că, noapte de noapte, trei asemenea echipaje străbat străzile marelui oraș, remediind pe loc imperfecțiunile carosabilului. Aproape de neînțeles pentru noi, cei obișnuiți ca gropile de acasă să îmbătrânească indolent, spre a fi reparate la calendele grecești. Ar fi vorba, deci, despre o altă atitudine față de sănătatea străzii, înțeleasă ca etern pacient prezumtiv, mereu în atenția terapeuților și supusă fără contenire remedierilor nocturne. Doar astfel putând fi explicată starea autostrăzilor construite cândva de Hitler în Germania: parcă n-ar fi deloc atinse de dintele vremii! La noi, cum bine se știe, primăvara o vestesc mai puțin ghioceii și berzele și mai degrabă sorocul implacabil al inundațiilor, alături de bombardarea crâncenă a arterelor asfaltate. În toamna lui 2005, drumul național Iași-Vaslui se prezenta onorabil. Să-l vedeți acum! Parcă mii de cârtițe au răscolit carnea asfaltului și-i imposibil să ocolești gropile îngemănate; pur și simplu, dai din una, în alta, spre disperarea bucșelor, pivoților, bieletelor și amortizoarelor! La ora actuală, Ardealul este pur și simplu despărțit, fizic, de Moldova, fiindcă, ori pe unde a-i lua-o, este imposibil să ajungi de la Iași în Transilvania fără să-ți faci suspensia praf. Mai trist este că ne-am obișnuit cu starea mizerabilă a șoselelor primăvara și acceptăm fără murmur justificările „științifice” ale drumarilor: cică, intră apa în crăpăturile asfaltului, după care îngheață, expandează și… explodează! Simplu – asta-i tot. Numai că ierni sunt pretutindeni în lumea largă, apa îngheață prin decembrie și-n Canada, și-n Alaska, și-n Belgia, și-n Suedia. De ce, acolo, asfaltul rămâne intact? Mai întâi, logic, fiindcă în țările cu adevărat civilizate, fisurile din asfalt sunt imediat identificate și remediate. Apoi – și aici e aici! – pentru că rețeta mixturii asfaltice este respectată la miligram. Mentalitatea românească „merge și-așa!” se soldează cu imorale „ciupiri” din formula amalgamului pe undeva, prin părțile esențiale, tot așa cum bine s-a văzut în multe alte împrejurări similare – de pildă, în cazul „dezinfectărilor” reclamate de gripa aviară, unde lichidul destinat stropirilor preventive s-a dovedit a fi… apa chioară. Uitându-ne la bătăliile aprige purtate pentru concesionarea asfaltărilor, se cuvine să ne întrebăm de ce, la urma urmei, se bat atâta firmele particulare, câtă vreme devizele estimative arată cheltuirea strictă a leului pe leu? Și de ce atribuirile se fac „pe ochi frumoși” clipind a la Golden Blitz? Probabil, partea leului se trage tocmai din văduvirea rețetelor. Să țină până-n toamnă, că mai departe, scrie-n carte! Scena cojirii cu mâna a asfaltului de pe „autostrada” București – Pitești, de parcă s-ar curăța cartofi atunci scoși din cuptor, este profund românească; oriunde în lume s-ar lăsa cu procese răsunătoare, daune, sancțiuni și destituiri. Starea actuală a drumurilor naționale, ca și aceea a străzilor din marile orașe, inclusiv Capitala, e-o rușine europeană! Ca să ajungi la Toplița, ori pe unde a-i lua-o, o ții tot într-o călcătură tare și-o călcătură moale! Drumul este pur și simplu praf. Te-ai aștepta să întâlnești, zi și noapte, cohorte de drumari puși pe treabă cu grăbire. Aiurea, nu mișcă nimeni! Oare când o să abandonăm mentalitatea păguboasă întemeiată pe „asta e!” și ideea că, în România, groapa din asfalt e-o fatalitate națională?